Mircea Lucescu
Sport

Reacţia lui Mircea Lucescu după ce Akhmetov a declarat că-şi pune toată averea la bătaie pentru renaşterea Ucrainei

Mircea Lucescu (76 de ani) se afla în Ucraina în momentul în care Rusia a invadat ţara vecină.

N-a vrut să plece la primele zvonuri despre agresiune, dar după suspendarea campionatului şi bombardamentele lansate în Ucraina, Lucescu a părăsit cantonamentul echipei şi a ajuns la Bucureşti după aproape 24 de ore de mers cu maşina pe ruta Kiev-Republica Moldova-Iaşi-Bucureşti.

Lucescu s-a implicat în ajutorarea familiilor oamenilor de la Dinamo Kiev şi aducerea în România a autocarului cu jucătorii sud americani de la Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk, dar nu vrea să vorbească prea mult despre război.

„Cine sunt eu să-mi dau cu părerea despre aşa ceva? Sunt unul dintre românii, foarte mulţi, care dau o mână de ajutor, aşa cum se întâmplă în vămi, la Iaşi, unde oamenii renunţă la profit ca să-i cazeze pe cei care fug din calea unor asemenea nenororciri.

Oamenii acestui popor au arătat o sensibilitate extraordinară şi un profund umanism faţă de ucraineni”, a declarat Lucescu pentru Digi Sport.

Reacţia lui Mircea Lucescu după ce Rinat Akhmetov a declarat că-şi pune toată averea la bătaie pentru renaşterea Ucrainei

Întrebat ce părere are despre revolta lui Rinat Akhmetov în faţa Rusiei şi a lui Putin, Lucescu a afirmat că nu este surprins.

„Am fost 12 ani alături de preşedintele lui Şahtior. Pentru mine, reacţia lui Rinat Akhmetov nu reprezintă nicio surpriză. Probabil că puţini îşi mai aduc aminte ce a făcut după 2014, când Donbasul şi Luganskul au anunţat ruperea de Ucraina.

Stadionul a fost bombardat, iar echipa a fost obligată să plece prin alte oraşe. Totuşi, Akhmetov i-a susţinut financiar timp de cel puţin doi ani pe oamenii din acele regiuni! Mulţi îl privesc doar prin prisma averii şi nu văd latura sa umană.

Eu am fost martor când se încărcau tirurile cu mâncare, cu medicamente şi alte lucruri necesare care ajungeau la Doneţk. Numai cineva care ţine la cei din jur şi care nu se izolează într-un glob de sticlă poate face aşa ceva.

N-aş vrea să dezvolt prea mult subiectul pentru că se interpretează în fel şi chip, dar n-ai cum să nu fii impresionat în faţa unei asemenea solidarităţii umane”, a completat Il Luce.

Rinat Akhmetov a declarat că este gata de orice sacrificiu financiar pentru Ucraina
Rinat Akhmetov, considerat cel mai bogat om din Ucraina și patron al echipei de fotbal Șahtior Donețk, a anunțat public că nu-și abandonează țara și oamenii și că urmează să facă tot ce-i stă în putință pentru a le fi de ajutor cetățenilor.

„Asta este o agresiune militară, vorbim despre crime de război și crime împotriva umanității. Fundația mea ajută oamenii să supraviețuiască, le oferă mâncare și medicamente, iar companiile din cadrul SCM ajută armata Ucrainei să apere suveranitatea țării.

Cât costă? Sincer, nici nu număr. Tot ce putem să oferim, oferim. Și o vom face și în viitor. Îmi voi investi toată puterea și toate resursele pentru a reconstrui Ucraina și pentru a deveni o țara puternică și prosperă”, a spus Akhmetov, conform Tribuna.

Acuzat în trecut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, că ar fi un apropiat al liderului de la Kremlin, Rinat Akmetov a decis zilele trecute să iasă public și să vorbească despre războiul pe care Rusia l-a pornit în țara sa.

Patronul de la Șahtior Donetsk acuză în termeni duri Rusia pentru acțiunea de invadare și spune că Vladimir Putin este un criminal de război.

blank