Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale 2014 cu peste 54% din voturi, arată cele mai recente date prenzentate de Biroul Electoral Central, după numărarea voturilor din peste 75% din secţii. Klaus Iohannis a fost surprins la sediul său de campanie, chiar în momentul în care a aflat că este preşedinte.
Imagini, în premieră, cu Klaus Iohannis chiar din momentul în care a aflat că este preşedinte. Candidatul dreptei a aşteptat primele rezultate în sediul său de campanie, iar bucuria se putea citi pe chipul său şi al tuturor celor prezenţi. Bucurie a fost şi în sediile PNL din ţară, în rândul susţinătorilor săi.
Aproape 6.000 de oameni au ieşit, duminică seară, în Piaţa Universităţii din Capitalei, pentru a sărbători victoria lui Klaus Iohannis în alegerile prezidenţiale. Manifestanţilor li s-a alăturat şi Klaus Iohannis. După ce a plecat din mijlocul susţinătorilor săi, Klaus Iohannis a mers la sediul ACL pentru a discuta cu partenerii de coaliţie. După aproximativ o oră, s-a retras în apartamentul închiriat în nordul Capitalei.


