Reacția Bisericii regulile la botez ar putea fi schimbate, a admis luni un oficial al Arhiepiscopiei Sucevei, după moartea bebelușului care a intrat în stop cardio-respirator în urma scufundării în cristelniță.
Preotul protopop Doru Budeanu, de la Protopopiatul Sucevei, a recunoscut luni că, în funcție de cauza acestei tragedii, s-ar putea schimba recomandările privind modul în care se poate proceda la slujba tainei botezului, pentru a se preveni alte incidente nedorite, scrie Monitorul de Suceava.
Reacția Bisericii în cazul bebelușului care a murit la botez
Preotul care a făcut slujba de botez, Alexandru Mazarache, a spus că nu poate vorbi despre ce s-a întâmplat, dar un punct de vedere va fi transmis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Protopopul a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”.
El a adăugat că, în cazul inhalării, medicii au precizat că este vorba de lichid, fără a se putea stabili dacă este vorba de apa din cristelniță ori poate de lapte.
Protopopul Doru Budeanu a mai spus că înaintea unei cercetări interne a preotului se așteaptă o serie de concluzii suplimentare ale anchetei, cel puțin cu privire la cauza decesului.
Reacția Bisericii în cazul bebelușului care a murit la botez
Momentul tragediei, filmat de martori, a fost dat poliției
Oficialul bisericii a mai precizat este vorba de un preot hirotonit din anul 2007, care săvârșește sfintele taine de multă vreme și nu este vorba de lipsă de experiență.
”Părintele mi-a spus că copilul a plâns, și înainte de botez, inclusiv după ce l-a scos din cristelniță, avea semne vitale. Singura problemă de care știa părintele este că era născut prematur”, a spus protopopul.
Temperatura din biserică și cea a apei erau potrivite, a mai spus părintele protopop.
”Caloriferele funcționau, a fost și liturghie de dimineață, deci temperatura era corespunzătoare, nu se pune problema să fi fost frig”, a mai spus părintele.
El a precizat că sfintele taine ale botezului nu pot fi schimbate, dar că ”probabil va trebui mai multă atenție, să rămână năsucul și gurița deasupra apei”.
Momentul tragediei a fost înregistrat de cel care filma evenimentul pentru familie, imaginile ajungând în posesia polițiștilor, care vor putea stabili probabil cu destulă exactitate ce s-a întâmplat.
Reacția Bisericii: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a luat legătura cu preotul slujitor și cu cei prezenți, pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut această tragedie și a decide măsurile necesare.
Arhiepiscopia Sucevei: ”Ne este greu să înțelegem de ce Dumnezeu a permis această încercare grea”
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a transmis un comunicat cu privire la tragedia de la slujba de botez de duminică.
Biserica spune că îi este greu să înțeleagă ”de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”.
Transmitem integral comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:
”Am primit cu multă durere şi tristeţe în suflet vestea despre pruncul Iustin, de doar şase săptămâni, care a plecat mult prea devreme la Cer, să se alăture îngerilor, în dimineața zilei de 1 februarie 2021.
Ziua care ar fi trebuit să fie una a bucuriei, a îmbrăcării pruncului Iustin în „haină luminoasă”, s-a preschimbat într-o zi a suferinței pentru părinții, nașii, familia şi comunitatea sa, care i-au așteptat cu nerăbdare venirea în lume. În acest moment de tulburare pentru toţi cei ce în loc de haine de sărbătoare vor îmbrăca haine cernite, inclusiv pentru preotul slujitor, ne este greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea.
În tratatul său „Despre copiii care mor timpuriu”, Sfântul Grigorie de Nyssa oferă mai multe răspunsuri, subliniind că orice făptură creată vine de la Dumnezeu, care se îngrijeşte de existenţa acesteia, fie ea mai lungă sau mai scurtă. Iar dacă îngăduie curmarea unei vieţi înainte de vreme, după mintea omenească, este pentru că, în preştiinţa Sa, Dumnezeu nu vrea să îl priveze pe prunc de vreuna din binecuvântările Sale, ştiut fiind faptul că omul este înzestrat cu multe daruri, pe care are însă libertatea să le folosească precum consideră.
Reacția Bisericii în cazul bebelușului care a murit la botez
Nu există cuvânt şi nici faptă care să şteargă lacrimile şi să aline acum inimile frânte ale părinţilor şi rudelor, însă le suntem alături în acest moment deosebit de greu şi ne rugăm cu stăruinţă Mult Milostivului Dumnezeu să îi întărească, să îi mângâie şi să tămăduiască această rană, împreună cu pruncul Iustin, care de acum îi va veghea din preajma tronului Părintelui ceresc.
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a luat deja legătura cu preotul slujitor și cu cei prezenți, pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut această tragedie și a decide măsurile necesare.
Dincolo de acestea, înălţăm rugăciune smerită către Dumnezeu, Care ne-a certat prin această întâmplare, pentru a ne lumina mintea şi a îndrepta viața noastră, rostind împreună cu Apostolul: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? (Romani 11, 33-34)”.
Patriarhia Română: ”Afundarea pruncului se face după ce oficiantul Tainei se asigură că pruncul a inspirat aer”
Patriarhia Română a transmis un comunicat cu privire la tragedia de la slujba de botez de duminică.
Patriarhia a explicat care este procedura de urmat pentru Taina Botezului.
Transmitem integral comunicatul Patriarhiei Române:
”În legătură cu tragicul caz al copilașului decedat în această dimineață la Suceava, trebuie să precizez că Patriarhia nu are încă acces la detaliile concrete ale dublei anchete aflate în desfășurare. Am transmis rugămintea urgentării anchetei la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Rezultatul acesteia, coroborat cu rezultatul anchetei judiciare făcute de autoritățile laice, va fi făcut public de Arhiepiscopie. Cât mai curând, posibil. Momentan aceasta a publicat pe site-ul său un „Cuvânt pastoral” dedicat situației atât de dureroase create acolo. Dincolo de el, poziția Patriarhiei Române este una de profundă compasiune față de familia copilașului decedat, atât de greu încercată acum și a cărei durere nici nu o putem înțelege deplin. Personal, dar și în numele instituției pe care o reprezint, transmit și pe această cale sincere condoleanțe îndureratei familii Ungureanu.
Taina Botezului, conform canoanelor apostolice, se oficiază în Bisericile Ortodoxe de către preot sau episcop prin întreită „afundare” în numele Sfintei Treimi. Această afundare durează două/trei secunde și presupune protejarea strictă a copilașului, al cărui spate și a cărui ceafă sunt sprijinte cu mâna dreaptă, gura și nasul fiind protejate atent de căușul mâinii stângi, în așa fel încât acesta să nu poată înghiți niciun strop de apă în secundele cât este afundat rapid de trei ori. Această scurtă afundare se face după ce oficiantul Tainei se asigură că pruncul a inspirat aer. Există și posibiltatea botezării prin turnarea apei pe creștetul copilașului, tot de trei ori, în numele Sfintei Treimi, această decizie putând fi luată în cazuri de necesitate sau în funcție de starea de sănătate a copilașului”.