Răzvan Fodor
Showbiz

Răzvan Fodor a împlinit 48 de ani. Ce mesaj i-a transmis soția lui, Irina, plecată în America Express: „Dacă nu te-aș fi cunoscut până acum…”

Răzvan Fodor a împlinit 48 de ani. Răzvan Fodor își serbează astăzi, 22 iunie 2023, ziua de naștere. Îndrăgitul prezentator a împlinit vârsta de 48 de ani și a primit urări încă de la primele ore ale dimineții. Iată ce mesaj i-a transmis soția lui, Irina Fodor!

Răzvan Fodor a împlinit astăzi, 22 iunie 2023, frumoasa vârstă de 48 de ani. Astfel, încă de la primele ore ale dimineții, prezentatorul s-a trezit cu muuulte urări din partea celor apropiați. Însă, cel mai special mesaj a fost din partea soției sale, Irina Fodor.

Răzvan Fodor

Pe contul său de socializare, Irina Fodor, care acum este plecată la filmările America Express 2024, a postat mai multe imagini alături de partenerul ei, dar i-a făcut și o declarație de dragoste, cu ocazia zilei de naștere a acestuia!

Răzvan Fodor a împlinit 48 de ani

Răzvan și Irina Fodor formează unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au căsătorit în 2004 și au împreună un băiețel, Tudor Fodor, născut în 2009. De-a lungul celor 19 ani de căsnicie, Răzvan și Irina au reușit să mențină o relație solidă și fericită, fiind un exemplu pentru multe alte cupluri.

Astăzi, simpaticul prezentator își serbează ziua de naștere, iar cu această ocazie a primit zeci de mesaje de la cei apropiați. Și soția lui i-a făcut o urare extrem de emoționantă, pe contul său de socializare, în care i-a spus cât de mult îl iubește și cât de norocoasă este că îl cunoaște.

„Puștiule, te-am sunat și azi-dimineață, la prima oră, dar parcă nu-mi ajunge, așa că îți mai zic și aici: La mulți ani fericiți, împliniți, sănătoși! Te iubesc de la capătul lumii și de mii de ori înapoi!!! În orice emisferă ne-am fi întâlnit, tot suflete-pereche am fi fost! PS: Dacă nu te-aș fi cunoscut până acum și te-aș vedea pe stradă azi, mi s-ar pune iar pata pe tine, atât să știi!’, a scris Irina Fodor pe Instagram, în dreptul mai multor imagini cu ea și cu actorul.

Cum se descurcă Răzvan Fodor fără soția lui

De când Irina Fodor se află la filmările pentru „America Express’, Răzvan Fodor a recunoscut că a preluat toate responsabilitățile ce țin de casă și de fiica pe care o au împreună.

„Am de așteptat, undeva la sfârșitul lunii iulie de-abia se întoarce și până atunci eu am în grijă copilul, cățelul, purcelul, casa, mâncarea, educația, niște meditații și tot așa. Mă descurc și fii-mea deja e un pic mai mare, adică își face și ea foarte multe lucruri singură la 12 ani, dar, na, trebuie să o supraveghez… Cu Irina vorbesc în fiecare zi în funcție de fusul orar care este între noi. E prea la capătul pământului ca să o vizitez și nu am de ce pentru că ei acolo filmează, nu e distracție.

Gătesc! avem tot timpul mâncare, de fapt, eu cu asta îmi bat capul, să fie în fiecare zi mâncare proaspătă. Cam în fiecare zi gătesc ceva sau ceva care să se mai poată mânca maxim a doua zi. Fii-mea nu e pretențioasă deloc pentru că am fost și eu și Irina destul de sănătoși la cap și nu i-am dat alternative. Asta este greșeala numărul 1 a părinților! Părinții dau alternative copiilor, dacă nu mănâncă nici de-aia, nici de-aia , nici de-aia, sigur vrea o pizza, ori treaba asta nu se face’, a spus Răzvan Fodor.

sursa foto- Facebook

blank