Război în Ucraina! Sirenele sună: Operațiune de amploare a Rusiei, cu atacuri în aproape toate regiunile Ucrainei – Zeci de instalații militare au fost distruse, susțin rușii, care au atacat cu rachete din nou Odesa, Mariupol, Lvov şi alte mari oraşe.
Război în Ucraina. Armata rusă a atacat, marţi seară, poziţii din oraşul Lviv, situat în vestul Ucrainei, afirmă oficiali, raportând întreruperi ale alimentării cu electricitate după bombardamente. Conform autorităţilor ucrainene, cel puţin patru explozii de amploare au avut loc marţi seară la periferia oraşului Lviv. Primarul oraşului, Andrii Sadovii, a îndemnat populaţia să se adăpostească şi a anunţat că este afectată alimentarea cu electricitate, conform Sky News.
Maksim Koziţki, şeful Comandamentului militar regional, a confirmat lansarea unor atacuri de către armata rusă. „Conform informaţiilor preliminare, au avut loc atacuri cu rachete în regiunea Lviv”, a declarat el, citat de agenţia Ukrinform.
Atacurile ruse sunt rare în regiunea Lviv, astfel că acolo s-au refugiat mulţi ucraineni din alte zone ale ţării invadate de armata rusă. Aviația operativ-tactică a Forțelor Ruse a atacat 39 de instalații militare din Ucraina, a anunțat marți de reprezentantul oficial al Ministerului Apărării al Federației Ruse, generalul-maior Igor Konașenkov. Alerte antiaeriene au fost marți seara pe aproape întregul teritoriu al Ucrainei, cu lovituri de rachetă inclusiv în vestul țării, o zonă rar vizată de bombardamente în ultimele două luni.
„Aviația operativ-tactică a Forțelor Aerospațiale ruse a lovit 39 de instalații militare din Ucraina. Printre acestea: două posturi de comandă și 36 de zone de concentrare a forțelor militare și a echipamentelor militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei”, a declarat Konashenkov, potrivit agenției ruse de stat Tass.
În plus, potrivit lui Konashenkov, în zonele localităților Krasny Liman, Kramatorsk și Kamyshevakha, au fost distruse patru stații radar pentru detectarea țintelor aeriene, șase depozite de muniții și de rachete și artilerie, precum și un radar de contra-baterie de fabricație americană.
De asemenea, în cursul zilei, avioanele rusești au distrus trei radare ucrainene de apărare antiaeriană S-300, complexul Tochka-U, sistemul de apărare antiaeriană OSA-AKM și trei MLRS Grad.
„În cursul zilei, rachete aeriene de înaltă precizie ale Forțelor Aerospațiale Ruse în zonele așezărilor Nikolaevka, Volcheyarovka și Lisichansk au distrus trei stații radar ucrainene pentru iluminarea și ghidarea sistemelor de rachete antiaeriene S-300, sistemul tactic de rachete Tochka-U, sistemul de rachete antiaeriene Osa-AKM și trei lansatoare multiple de rachete BM-21 Grad”, a declarat el.
În același timp, artileria Forțelor Armate ale Federației Ruse a neutralizat 11 posturi de comandă și 54 de poziții de tragere ale unităților de artilerie ucrainene, susțin rușii.
„Unitățile de artilerie au lovit 11 posturi de comandă, 54 de poziții de tragere ale unităților de artilerie ucrainene, două depozite de combustibil și lubrifianți, precum și 342 de puncte forte, zone de concentrare a forței și a echipamentelor militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Au fost eliminați până la 190 de naționaliști și 31 de unități de armament și echipamente militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei”, a declarat Konashenkov.