Showbiz, Stiri

De la răscruce de drumuri, Andreea Marin ne spune că a venit momentul să facă schimbări

De la răscruce de drumuri, Andreea Marin ne spune că a venit momentul să facă schimbări

Aşa cum anticipam, povestea vieţii Andreei Marin şi a lui Ştefan Bănică ţine, nu numai prima pagină a ziarelor şi chiar jurnalelor de ştiri, dar şi, după cum reiese din interesul acordat subiectului, poporul cu sufletul la gură. Ce-au mai făcut cei doi, unde s-au cazat şi cum în Dubai, care dintre ei e vinovat, mai vinovat de despărţire, a avut Bănică amante, a bătut-o pe Andreea, aşa cum a făcut cu alte femei din viaţa lui, ce avere au de împărţit cei doi, dacă se despart la notar sau la tribunal, ce spun vecinii despre ei şi despre relaţia lor, de ce s-au dus în Dubai împreună, dacă au anunţat că se despart… Aşa şi încă în alte mii de feluri se întreabă toată lumea despre ei şi cu privire la ei, uitând că sunt doar doi oameni care au drept de decizie asupra vieţii lor, a felului în care trăiesc şi cu cine… Isteria e pe cale să ajungă la paroxism, mai ales că, Andreea Marin şi Ştefan Bănică vor lipsi din ţară până la sfârşitul lunii. Cel puţin… Şi, cum niciunul dintre protagonişti nu găseşte cu cale – ce ruşine, nu? – să sune pe la ziarele de scandal şi să mărturisească, exact ca la popă, despre amănuntele din viaţa lor, toată lumea îşi dă cu presupusul. C-o fi, c-o păţi… Singura ieşire oficială, să zic aşa, a fost a lui Ştefan care a mulţumit fanilor săi pentru sprijin, şi a Andreei, printr-un editorial la o publicaţie on line pentru femei, unde era director editorial. Spun era, pentru că… Dar mai bine să vă prezentăm această scrisoare deschisă a ei şi să trageţi voi ce concluzii vreţi:

„Dragele mele, nu o singură dată în cei 20 de ani de când trăiesc pe picioarele mele – căci mi-am început aventura când aveam 18 ani – spun “punct, e timpul schimbării”. Există ceva în mine ce ţine de intuiţie, de simţul momentului când e oportună o mişcare radicală, pentru că ştiu că mă aşteaptă un tren în care nu e chip să nu urc. Unii o numesc provocare. Poate că e doar un lung şir de coincidenţe ce m-au ghidat, fără voia lor, pe un drum corect, ori poate e ceva mai mult, ceva ce nu pot măsura, dar cert e că mi s-a întâmplat de câ­teva ori în viaţă, în momente ce păreau liniştite, aşezate, sigure, din punct de vedere profesional, fără nevoia de a fi „dezechili­brate” de o posibilă schimbare, să ascult vocea aceea interioară care-mi spunea: acum trebuie să alegi un alt drum, nu e un risc, deşi aşa pare. Şi aşa a şi fost: schimbările importante din profesie au avut loc pentru mine în clipe în care nu prea multă lume ar fi dat confortul a ceea ce merge pe provocare – este ceea ce mi-au spus tranşant cei din jur, închipuindu-se în papucii mei pentru o clipă.

 

Eu cred, însă, că a alege o altă direcţie când te afli într-o răscruce de drumuri nu e un risc, dacă ai încredere în propriile forţe şi imaginaţie cât să-ţi spui: „merită să încerc ceea ce simt şi, dacă nu-mi iese, oricum sunt în stare să fac altceva cel puţin la fel de bine; am minte, un corp sănătos şi destulă creativitate cât să schimb macazul fără a provoca o furtună”. Nu a fost nevoie, am avut norocul, atunci când am pornit convinsă şi cu motoarele pregătite pe un nou drum, să reuşesc ce mi-am propus. Dar chiar şi când ai dubii, dacă eviţi ridicolul – singurul sentiment al noii în­cercări de care mă feresc, căci sunt de părere că trebuie să simţi când eşti pe o cale care te face clar omul nepotrivit la locul nepo­trivit –, eşti liber şi îndreptăţit să îţi testezi abilităţile. De nu aş fi făcut asta atunci când eram studentă la informatică şi nu-mi trecea prin minte niciun moment că televiziunea ar putea avea vreun rol în viaţa mea, astăzi nu aş fi ceea ce sunt, cu tot bagajul de amintiri, realizări, bucurii şi lecţii de viaţă care mă definesc şi mă fac să simt că sunt un om mai aproape de împlinire.

Am renunţat la televiziune în plin succes, când am ştiut că omu­leţul care prindea viaţă în mine după o lungă aşteptare, fiica mea, mă va schimba cu totul şi astfel nu va fi o dramă să pornesc pe un alt drum. Din acest motiv, ceea ce pentru unii ar putea fi adicţie – dependenţa de micul ecran poate fi boală curată – pentru mine a fost doar o etapă în evoluţie, din care am păstrat ce am considerat că este util şi bun pentru dezvoltarea mea ulterioară.

Sunt îndrăgostită de proiectul Business Woman din primul mo­ment, de la primul cuvânt aşternut, cu ani în urmă, pe hârtie aici, pentru voi. El m-a adus în compania unor femei puternice, dar şi vulnerabile, cu care am legat prietenii, relaţii de afaceri, de la care am avut de învăţat sau pe care le-am admirat de la distanţă şi m-au inspirat. Astăzi sunt la momentul unei alegeri: provocări noi mă aşteaptă în anul ce vine, mi-am extins activitatea profesională, idei incitante mă traversează şi mă pun la treabă, astfel încât îmi dau seama că 24 de ore pe zi nu îmi mai sunt de ajuns. De aceea, există proiecte care sunt pe direcţia bună deja, pentru care predau cu mândrie ştafeta. Iar Business Woman este povestea de suflet pe care nu o părăsesc, pentru că îi voi fi alături la nevoie, în proiecte punctuale legate de revistă, doar că nu voi mai putea fi membru permanent în echipă.

Vă mulţumesc şi mă alătur vouă, de cealaltă parte a baricadei: rămân cititoare fidelă Business Woman. Uneori, însă, voi reveni în calitate de corespondent pentru evenimente speciale ce au loc mai cu seamă peste hotare, aducându-vă informaţii inedite.

Un gând bun şi un 2013 cu dragoste, noroc şi sănătate, că-i mai bună decât toate!”

Evenimente speciale, care au loc mai cu seamă peste hotare? Deci, gândul Andreei Marin de a se stabili în străinătate, pentru a-şi proteja fiica de atacurile curioşilor, prinde contur, se transformă în realitate? Îşi schimbă casa, oraşul, ţara, munca, preferinţele, viaţa, ca să scape de paparazzi? Până acolo s-a ajuns? Cred că, într-un astfel de caz, siderarea nu poate să fie decât maximă. N.M.