Politic

RARES BOGDAN: VEDEM PUTREZICIUNEA STATULUI ROMAN!

rares-bogdanRareş Bogdan, realizatorul emisiunii Jocuri de putere, a comentat:

”Vedem putreziciunea statului român și ne dăm seama că, timp de zece ani de zile, în această țară, a fost o adevărată caracatiță a corupției. Iată că vedem cum s-a ‘reformat’ statul român. Traian Băsescu a câștigat alegerile locale, dacă vă amintiți, și cele prezidențiale, în 2004, cu campania ‘arde-i pe corupți’ și cu lupta împotriva sistemului lui Năstase…

Țin minte exact declarațiile pe care Traian Băsescu le făcea la adresa băieților deștepți din energie; țin minte declarațiile pe care Traian Băsescu le făcea la adresa camarilei lui Adrian Năstase. A folosit camarila, pe Dorin Cocoș din plin, după care nu a făcut altceva decât să șantajeze băieții deștepți. Cel mai deștept băiat dintre băieții deștepți era Bogdan Buzoianu. Iată că Bogdan Buzoianu este cel care a dat mită prin intermediul Elenei Udrea bani, cinci milioane de euro și alte foloase pentru ca contractul să continue. Vorbim de primăvara lui 2011, vorbim de lucrul din al doilea mandat al lui Traian Băsescu, vedem o continuitate a șpăgii și probabil ceea ce vedem acum e doar începutul dezvăluirilor ce vor urma.

Dan Ioan Popescu nu este întrebat de nimeni de ce apare pe celebra vitrină de la Bijan, cel mai scump magazin din lume și nimeni nu se întreabă cum apare Dan Ioan Popescu pe vitrina de la Bijan. Ministru al Energiei, nu a avut nicio afacere privată. Ministrul Economiei care nu a fost întrebat niciodată nimic care l-a șpăguit pe Traian Băsescu, probabil tot după modelul Bogdan Buzoianu, ca să fie lăsat în pace, apare pe acea vitrină.

Vedem putreziciunea statului român și ne dăm seama că, timp de 10 ani de zile, în aceaată țară a fost o adevărată caracatiță a corupției, despre care foarte mulți, probabil, nu știau și nu puteau să își închipuie că un om se poate dedubla într-un asemenea hal. Traian Băsescu s-a dedublat perfect.

Traian Băsescu a folosit personaje, gen Elena Udrea, gen Ioan Oltean pentru a încerca ca Victor, veți vedea legăturile lui Traian Băsescu cu Victor Ponta, pentru a înțelege jocul făcut de cei doi, în ultimii trei ani de zile, și vom vedea împreună lucruri care ne vor demonstra că, din păcate, în această țară nu putem să mai avem încredere decât în foarte puține instituții: DNA, SRI, Parchete, Armată, Biserică parțial și cam atât și că, în această țară, e nevoie de o nouă clasă politică pentru că ea e dinamitată. Cum vor explica ei, acum, cei din PDL relațiile pe care le aveau cu Traian Băsescu și că nu știau despre mizeriile care se întâmplau la ANRP sau în cazul băieților deștepți din energie? Ce o să spună acești oameni?

Diseară vom veni cu dezvăluiri uluitoare despre acest caz, care ne va arăta cum s-au cumpărat instituții media cu bani din șpagă. Asta nu înseamnă, în niciun caz, capitalism funcțional și nici economie de piață”, a spus Rareș Bogdan.

blank