Actualitate, Stiri, Ultima Ora

RAPORT MCV – Semnale de alarmă pentru Iohannis!

Raportul MCV va fi dat publicității, miercuri, dar pe surse judiciare s-au aflat deja principalele puncte pe care le atacă Comisia Europeană.

blank

Unul dintre punctele principalele puncte ale MCV se referă la șefia DIICOT. Conform unor surse juriciare, CE consideră că alegerea noului șef al DIICOT este un test și ar dori o procedură transparentă de alegere. Noul șef al DIICOT va numit de președintele Klaus Iohannis.

Aceleași surse au mai precizat că raportul MCV cuprinde referiri şi la Avocatul Poporului şi la neimplicarea acestuia în contestarea unor ordonanţe de urgenţă la Curtea Constituţională. Totodată, evidenţiază numărul în creştere al cazurilor de corupţie în rândul judecătorilor şi procurorilor anchetate de DNA.

Pe lângă activitatea DNA, raportul salută şi activitatea ANI, a ICCJ şi a CSM.

Ca şi precedentele rapoarte, documentul care va fi publicat miercuri notează faptul că Parlamentul nu a respectat toate deciziile ANI privind incompatibilitatea, existând cazuri când parlamentari declaraţi incompatibili nu au fost suspendaţi.

De asemenea, Parlamentul este criticat pentru faptul că a respins sau a tergiversat cereri ale DNA de ridicare a imunităţii unor parlamentari, iar criteriile acestor refuzuri nu sunt clare.

În ceea ce priveşte ameninţările la adresa independenţei justiţiei, conform surselor citate, documentul relevă că atacurile, inclusiv din partea politicienilor, la adresa judecătorilor şi procurorilor au rămas o problemă, dar numărul lor a scăzut faţă de anii precedenţi.

blank