Raport
Economic

Raport. Diferențele dintre regiunile UE s-au redus cu ajutorul fondurilor europene

Politica de coeziune a Uniunii Europene a contribuit la reducerea decalajelor teritoriale și sociale dintre regiunile UE, arată un raport al Comisiei Europene. Se preconizează că PIB-ul pe cap de locuitor al regiunilor mai puțin dezvoltate va crește cu până la 5 % până în 2023, cu ajutorul fondurilor europene.

Raport. Diferențele dintre regiunile UE s-au redus cu ajutorul fondurilor europene

Raport. Fondurile de coeziune au dus, de asemenea, la o reducere cu 3,5 % a decalajului dintre PIB-ul pe cap de locuitor din 10 % din regiunile cel mai puțin dezvoltate și 10 % din regiunile cele mai dezvoltate, potrivit raportului.

Finanțarea pentru coeziune a crescut de la echivalentul a 34 % din totalul investițiilor publice în perioada de programare 2007-2013 la 52 % în perioada de programare 2014-2020.

Din 2001, regiunile mai puțin dezvoltate din Europa de Est au recuperat decalajul față de restul UE. În același timp însă, mai multe regiuni cu venituri medii și mai puțin dezvoltate, în special din sudul și sud-vestul UE, au înregistrat stagnare economică sau declin.

Ocuparea forței de muncă a crescut, însă disparitățile regionale sunt mai semnificative decât înainte de 2008. Pe de altă parte, numărul de persoane expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială a scăzut cu 17 milioane între 2012 și 2019.

Populația UE îmbătrânește și va începe să scadă în anii următori. În 2020, 34 % din populația UE trăia într-o regiune cu populație în scădere. Se preconizează că acest procentaj va ajunge la 51 % în 2040, mai arată raportul.

„Prin cartografierea domeniilor în care statele membre și regiunile trebuie să facă mai mult și mai bine, raportul ne permite să învățăm din lecțiile trecutului ca să fim mai bine pregătiți pentru provocările viitorului. Trebuie să accelerăm adoptarea și implementarea programelor politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027, pentru a putea continua să sprijinim regiunile în vederea redresării în urma pandemiei, pentru a beneficia pe deplin de tranziția către o Europă verde și digitală și pentru a realiza o creștere pe termen lung”, a spus comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.

„Pandemia a amplificat riscul inegalităților în UE, iar politica de coeziune este unul dintre principalele instrumente de care dispunem pentru a combate această tendință și pentru a investi în oameni. Politica de coeziune ne ajută să atingem obiectivul de a construi o Europă socială puternică, care să fie favorabilă incluziunii și echitabilă. Sunt mândru că, datorită fondurilor UE, copiii defavorizați primesc cărți și calculatoare, tinerilor li se oferă programe de ucenicie pentru a-i integra pe piața forței de muncă, iar persoanele vulnerabile au acces la o masă caldă și la îngrijire”, a spus și comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit.

blank