Editorial

Rapid, o pădure de cruci

Rapid, o pădure de cruci

 blank

Încă nu am aflat de ce galeria Rapidului a ales să vină la meciul cu Steaua de pe Arena Naţională echipată standard, cu tricouri pe care erau imprimate cruci vişinii. Unii au spus că este vorba despre un îndemn la luptă prin evocarea celebrelor cruciade împotriva necredincioşilor. Ar putea fi şi o dublă ironie: la adresa steliştilor, care, după cum se cunoaşte, au pe mega-autocarul lor imprimată o cruce (aurie, deh), simbol al mega-credinţei mega-patronului behăitor, ori la adresa religiei pentru care a optat la un moment dat Neluţu Sabău, despre care s-a spus la un moment dat că a făcut achiziţii la echipa giuleşteană pe criterii nu tocmai ortodoxe. Până aici, într-un fel sau altul, lucrurile s-ar lega (pentru unii) sau nu (pentru alţii). Eu am mers cu gândul ceva mai departe: galeria Rapidului a fost aseară nostalgică. Nostalgică după gloriile pierdute. Ce n-ar fi dat rapidiştii să-i aibă în teren în meciul cu Steaua pe un Sandu Neagu sau pe un Baratky? Să nu mai vorbim de Titus Ozon, de Auer, de Ionică Bogdan, de Bazil Marian, Ilie Greavu, Dan Coe, Raffinsky, şi lista ar putea continua. Embleme ale Rapidului, jucători cu sânge vişiniu care au scris gloria clubului feroviar. Rapid a avut, în schimbul acestei păduri de cruci, o echipă încropită, deraiată de la ideea de fotbal, minoră, fără suflu, cu un Pancu ieşit deja la pensie (cu tot respectul) şi cu un Surdu surd la orice înseamnă strategie în teren. Şi, una peste alta, cu un Sabău neinspirat de pronia divină şi aflat, de la acest eşec, cu crucea (sabiei) deasupra capului. (Gâgă)

blank