Raluca Turcan
Featured, Social

Raluca Turcan vrea ca în instituțiile publice, angajații să intre doar cu certificat verde

După recordul de infectări raportat marţi de autorităţi, Raluca Turcan a declarat că specialiştii vor prezenta, miercuri, la Cotroceni măsuri pe care să le impună Guvernul. Ministrul interimar al Muncii consideră că în instituţiile publice, certificatul verde trebuie să fie obligatoriu.

Raluca Turcan a declarat, marţi seară, că România are o nevoie uriaşă de valorizare a certificatului verde. Aceasta a precizat că propunerile pe care le vor face specialiştii miercuri la Cotroceni vor fi implementate de către Guvern.

Raluca Turcan: Avem o uriaşă nevoie de valorizare a certificatului verde

Ministrul interimar al Muncii a declarat marţi seară că a optat întotdeauna pentru măsuri propuse de specialişti, făcând referire la întâlnirea de miercuri de la Cotroceni.

”Specialiştii vor spune măsurile pe care Guvernul le va impune în perioada următoare. Cert este că avem o uriaşă nevoie de valorizare a certificatului verde. Cred că, în instituţiile publice, certificatul verde trebuie să fie paşaport de acces la muncă, telemunca poate să fie o opţiune mult mai folosită unde poate să fie folosită. Reducerea deplasărilor şi a interacţiunilor cred că pot să fie măsuri binevenite în acest context”, a declarat ministrul interimar al Muncii la Digi 24.

Aceasta crede că ar fi necesar ca vaccinarea să nu mai fie politizată, la fel măsurile impuse în spitale.

”Avem o imaturitate la nivelul clasei politice, care, evident, că descurajează şi oamenii care privesc spre autorităţi şi aşteaptă decizie, şi, în acelaşi timp, slăbesc forţa de intervenţie a instituţiilor statului”, a mai precizat ministrul.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat ,pentru miercuri, o întâlnire la Cotroceni cu reprezentanţii mai multor instituţii, urmând a se discuta despre noi restricţii.

„Am decis să convoc mâine o ședință cu toți responsabilii pentru instituirea unor măsuri clare restrictive, singurele care mai pot diminua răspândirea infectărilor. Este o perioadă a suferinței, o dramă națională de dimensiuni teribile. Prioritatea zero este salvarea vieților Orice alte teme trec în plan secund.

Medicii din spitalele noastre duc o luptă epuizantă pentru viață.

Am solicitat ajutor extern și suntem recunoscători tuturor statelor care ne vin în sprijin. Vaccinarea este singura soluție care vedem că funcționează în toate statele în care pandemia a fost redusă.

Sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă, fie că vorbim de certificatul verde, fie alte măsuri care să reducă mobilitatea și interacțiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma și aplica, indiferent cât de nepopulare ar părea”, a declarat preşedintele, marţi seară.

Reamintim că Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat marţi, 19 octombrie, că în ultimele 24 de ore au fost raportate peste 18.863 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-COV 2, dintre care 273 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.730. Dintre acestea, 1.805 sunt internate la ATI Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 36 la ATI.

Până astăzi, 42.616 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 18.10.2021 (10:00) – 19.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 574 decese.

blank