Raluca Turcan
Politic

Raluca Turcan îi cere demisia lui Cîţu, după negocierile cu PSD: „V-aţi milogit la Ciolacu pentru a prinde un colţ de pâine!”

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan susține că „momentul acesta este o rusine pentru PNL”, iar președintele partidului, Florin Cîțu și echipa de negociere cu PSD ar trebui să demisioneze.

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a transmis un mesaj dur conducerii partidului, afirmând că Florin Cîțu ar trebui să-și depună demisia, împreună cu echipa de negociere cu PSD, care s-au „milogit” la Marcel Ciolacu să prindă un colț de pâine.

Raluca Turcan îl acuză pe Florin Cîțu că este dispus să joace la poker până și banii de pensii, precizând că de o lună îi spune că din 26 noiembrie nu mai sunt bani de pensii ți alocații, conform informaţiilor obţinute de G4Media.

Raluca Turcan le transmite colegilor din BPN că nu va participa la ședință, pentru că i-a fost deturnat votul o dată și nu vrea să se mai întâmple acest lucru.

„Consider ca echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitura și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD. In primul rând s-a plecat la drum cu o minciuna. Și un vot manipulat ordinar. Nu, nu ma refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri și cu unii și cu alții. Votul meu si al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Si doar in folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o frauda asupra votului colegilor”, afirmă Turcan.

Aceasta susține că „este puțin spus ca s-a negociat in genunchi” cu PSD. Turcan amintește că toți colegii i-au reproșat lui Ludovic Orban modul în care a negociat cu USR.

Raluca Turcan, către Cîţu: „De o lună îţi spun că din 26 noiembrie nu mai sunt bani de pensii şi alocaţii”
„Mandatul lui Florin Câțu nu a fost decât un șir de minciuni, greseli și jocuri personale. As spune ca e de domeniul patologicului. Florin, iti imaginezi ca nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toti se prind, îți garantez. Nimic din ce ai spus pana acum, tu, președintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un sir de minciuni. Și nu numai de minciuni dar și de lipsa de responsabilitate! Florin, ești dispus sa joci la poker pana și banii de pensii. De mai bine de o luna ma tin de capul tău și-ti spun repetat ca de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii și de alocații pentru ca i-ai luat la rectificare doar ca sa dai tu bine la cifre in postările de pe facebook.

Când am fost convinsă ca negocierea lui Ludovic cu USR e proasta, m-am ridicat de la masa. La fel și Rares, și Robert, și ceilalți mi-ati dat dreptate. Cum arata negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban? Eu atunci m-am ridicat și am plecat. Voi ce ati făcut acum? V-ati milogit la Ciolacu sa prindeți un colț de pâine. Va cer sa ieșiti voi acum public, sa spuneti ca ati negociat mai bine ca Orban! In aceste negocieri, președintele partidului a negociat doar pentru el. Atat. Nimic altceva!!! Motivele? O sa le aflam, cu siguranță! Dar cu un preț prea mare plătit de partid. Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniștri. Niciunul. Ați ignorat pana si cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele in alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat)”, afirmă Turcan.