Raluca Turcan
Actualitate, Featured

Raluca Turcan anunţă că zece angajaţi plătesc, în medie, contribuţii pentru susţinerea a nouă pensii, dar există şi sectoare unde raportul este de 10 angajaţi la 16 pensionari

Ministrul Muncii afirmă că există un „deficit uriaş”, de 17 miliarde de lei la sistemul public de pensii în acest an, ea arătând că zece angajaţi plătesc, în medie, contribuţii pentru susţinerea a nouă pensii. Raluca Turcan precizează, însă, că sunt şi zone în care există zece angajaţi la 16 pensionari.

„Rareori am ocazia să spun că România are o problemă sistemică, în situaţia în care ne ducem în cap cu natalitatea, populaţia activă este în scădere şi avem un număr mare de pensionari care trebuie sprijiniţi şi trebuie să aibă o pensie decentă. Şi atunci, în condiţiile în care anul acesta doar subvenţia de la bugetul de stat pentru plata pensiilor este de 17 miliarde de lei, considerăm că e momentul optim să stabilizăm sistemul public de pensie şi ca atare am început procesul de evaluare a tuturor celor aproximativ cinci milioane de pensii. În mai puţin de două săptămâni avem evaluate 200.000 de dosare”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a precizat că statisticile arată că România are 10 angajaţi la fiecare nouă pensionari, dar că sunt zone în care deficitul la sistemul de pensii este foarte mare, în condiţiile în care contribuţiile plătite de 10 angajaţi ar trebui achitate pensiile pentru 16 persoane.

„Luăm în calcul mai mulţi factori de contributivitate în stabilirea pensiilor şi în paralel avem un set de măsuri active care încurajează angajatorii, setul acesta de măsuri întăreşte piaţa forţei de muncă, ne cred contribuţiile la sistemul de pensii şi de sănătate şi în felul acesta aducem venituri suplimentare la sistemul de pensii”, a afirmat Turcan, întrebată ce măsuri se iau pentru reducerea acestui deficit de 17 miliarde de lei.

Raluca Turcan consideră că echilibrul la sistemul de pensii, astfel încât pensiile să fie plătite exclusiv din contribuţii, ar putea fi atins ea a spus că „lucrul acesta nu poate fi restabilit mai devreme de câţiva ani de zile, acest deficit uriaş, şi depinde foarte mult de cum ne mişcăm cu economia”.

blank