Sport, Stiri

Rafael Nadal a câştigat pentru a noua oară turneul de la Roland Garros

media12 (9)

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a câştigat a noua oară turneul de la Roland Garros, duminică, după ce l-a învins în finală pe sârbul Novak Djokovic, numărul doi ATP, cu 3-6, 7-5, 6-2, 6-4.

Nadal s-a demonstrat a fi mai solid decât Djokovic din punct de vedere fizic şi mental, devenind primul jucător care se impune de cinci ori consecutiv la Paris şi, totodată, primul care câştigă de nouă ori acelaşi turneu de Mare Şlem. Niciun alt tenisman nu a cucerit de mai mult de şapte ori un turneu de această categorie.

După ce a eşuat în finala de Australian Open, din cauza durerilor la spate, jucătorul născut în Mallorca l-a egalat pe americanul Pete Sampras, cu 14 titluri de Mare Şlem şi, la 28 de ani, se apropie de recordul deţinut de elveţianul Roger Federer – 17.

Nadal a părut invincibil la Paris, unde a pierdut o singură dată în 67 de meciuri. Singurul eşec a fost produs de suedezul Robin Soderling, în 2009, când suferea de dureri la genunchi. De atunci, ibericul a înşirat 35 de victorii la rând la Porte d’Auteuil.

Djokovic, care ar fi devenit lider mondial în caz de victorie la Roland Garros, suferit a treia înfrângere la rând pe zgura pariziană în faţa lui Nadal, după cele din finala 2012 şi în semifinala de anul trecut.

Sârbul, singurul care a ameninţat dominaţia lui Nadal în ultimii trei ani, a abordat cu încredere finala de duminică, după ce l-a învins pe Rafa Nadal în ultimele lor patru finale, cel mai recent la Roma, în mai.

Dar Djokovic nu a câştigat turneul de la Roland Garros, singurul de Mare Şlem care îi lipseşte din palmares, iar la Paris nu a oferit imaginea de luptător pe care o are de obicei.

Cei doi au comis erori mari, foarte rare la ei, şi nu au jucat amândoi în acelaşi timp la cel mai bun nivel.

Nole Djokovic a câştigat primul set graţie unor lovituri de dreapta la punctele importante, dar acest lucru a părut mai degrabă să-l inhibe pe sârb, iar Nadal a revenit în joc. Foarte ofensiv şi determinat să nu permită schimburile lungi, Djokovic a început să facă pasul înapoi şi a arătat un limbaj al corpului foarte negativ, părând afectat de căldură.

Nadal a părut neobosit şi şi-a adjudecat fără probleme setul al treilea şi a început bine şi manşa a patra, dar sârbul a revenit la 4-4. În cele din urmă Djokovic a cedat meciul după o dublă greşeală, oferind o imagine elocventă pentru această finală.