International

Putin, singur la parada de Ziua Victoriei, la fel ca Stalin. Niciun oaspete străin nu a fost „invitat”

Președintele Vladimir Putin nu va avea niciun lider străin la parada de Ziua Victoriei, ce va avea loc la Moscova, pe 9 Mai. În condițiile în care Rusia este izolată total față de Occident și parțial de restul lumii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a afirmat că Moscova n-a invitat pe nimeni.

Vladimir Putin: Nu am invitat niciun lider străin de Ziua Victoriei. Problema e că nu e o cifră rotundă. Aceasta este sărbătoarea noastră, este o sărbătoare sfântă pentru toată Rusia, pentru toţi ruşii”,a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS.
Putin

Putin, singur la parada de Ziua Victoriei, la fel ca Stalin

Peskov a precizat că, cel mai probabil, nici preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko nu va participa.

O repetiţie a defilării militare în Piaţa Roşie de Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste a avut loc joi, iar imaginile au ajuns și pe rețelele de socializare. Peste 10.000 de soldaţi și peste 130 de vehicule militare au participat la eveniment. Nu se ştie dacă la parada din Piaţa Roşie vor fi invitate să participe unităţi care luptă în prezent Ucraina, dar vor fi prezente rachete intercontinentale, tancuri, baterii antirachete, vehicule blindate, avioane şi elicoptere, conform EFE.
rusia
În 1945, când Ziua Victoriei a fost serbată pentru prima dată, dar în vară, Iosif Stalin n-a avut niciun invitat străin.

blank