Publicistul Ion Cristoiu crede că pandemia e pe sfârșite
Actualitate, Featured

Publicistul Ion Cristoiu crede că pandemia e pe sfârșite

Publicistul Ion Cristoiu este de părere că ”ar trebui să ne apucăm și noi, românii, să dezbatem serios ce s-a întâmplat cu noi din martie 2020 până acum, ce greșeli de comunicare au făcut autoritățile și cum trebuie să ne prezentăm pentru un alt posibil Pericol în genul Pandemiei.”

Publicistul Ion Cristoiu Am 72 de ani și 54 de ani de presă (am debutat în Viața studențească din 13 decembrie 1967, când eram student în anul doi la Filosofia din Cluj, în vârstă de 19 ani).

Am făcut de la zero multe publicații. Am condus multe publicații.
Am scris zilnic din 19 ianuarie 1990, când am debutat în presa postdecembristă grație primului ziar particular din istoria ultimilor 50 de ani ai Presei noastre.
Sunt prezentat drept lider de opinie.

În aceste condiții mulți mă vor întreba, nițel nedumeriți:
De ce mai țineți o rubrică de interviuri?
E o întrebare firească la noi, în România, unde interviul trece drept un gen gazetăresc minor, practicat de fătuce și guguștiuci.
Că nu e așa, că interviul e un gen important al presei, ca și reportajul, ca și tableta, de altfel, n-are rost să mă străduiesc acum să demonstrez.

Publicistul Ion Cristoiu crede că pandemia e pe sfârșite

Eu însă nu pentru că interviul adevărat, interviul ca gen important, e un adevăr al Presei, fac interviuri, ci pentru că, așa cum am mai scris, interviul e cel mai bun mijloc pentru mine de a-mi satisface curiozitatea.

De aceea, repet aici, un adevăr pe care l-am mai expus:
Pun întrebări unor interlocutori nu în numele telespectatorilor, ci în numele meu.
Înaintea lor vreau eu, personal, să aflu răspunsuri la întrebările care mă preocupă.

Sub acest semn a stat interviul meu de duminică seara cu dr. Adrian Marinescu.
Dr. Adrian Marinescu e unul dintre puținii medici specialiști în COVID 19 care, în intervențiile sale din spațiul public, a depășit hotarele specialității, pentru a medita cu voce tare asupra aspectelor sociologice și chiar filozofice ale Pandemiei. Acum că fie și din punct de vedere public, Pandemia e pe sfârșite, m-am gândit să-l invit pe domnul doctor pentru a-mi răspunde la întrebări pe care mi le-am pus și mi le pun încă în legătură cu ceea ce eu consider a fi fost implicarea României în al Treilea Război Mondial.

Dr. Adrian Marinescu e medic primar în boli infecțioase la Spitalul „Matei Balș” din București. Așa cum a mărturisit în emisiune, de la începutul Pandemiei a tratat de COVID 19 sute de pacienți. Despre experiența asta ieșită din comun am vorbit pe parcursul interviului. Doctorul Adrian Marinescu mi-a dezvăluit uriașele dificultăți cu care s-a confruntat ca doctor încredințat de importanța relației omenești doctor-pacient din cauza costumului ca de cosmonaut cu care s-a prezentat (și se mai prezintă) la patul bolnavului. Fața medicului, ochii, gura îi dau bolnavului nu numai încredere în medicină, dar și încrederea că se va vindeca, una din condițiile unui tratament eficient.

Publicistul: Tot cu Adrian Marinescu am abordat o dificultate specifică relației doctor-pacient în Pandemie. Spre deosebire de alte boli, cea de COVID 19 aduce în spital un bolnav sedus deja de anumite rețete, citite pe internet. Când un doctor ca Adrian Marinescu, îndrumat de învățătura Nu există boli, ci bolnavi, îi propune unui astfel de pacient o rețetă, pacientul îl întreabă de ce nu-i dă una citită de el pe internet și de multe ori acceptă rețeta doctorului fără prea mare entuziasm, lucru care afectează eficacitatea tratamentului.

Publicistul, Pandemia mai întâi și Vaccinarea mai apoi au propulsat în prim plan mediatic, transformându-i în vedete, pe mulți medici din domeniul epidemiologiei, bolilor infecțioase, virusologiei, pneumologiei. Printre aceștia s-a numărat și doctorul Adrian Marinescu. L-am apreciat încă din timpul stării de urgență (am realizat un interviu la vremea respectivă pe cristoiuTv), pentru intervențiile sale publice echilibrate, calme, raționale. Mulți dintre doctorii pe care Pandemia i-a făcut vedete mi-au fost și-mi sunt antipatici. Sunt cei pe care i-am poreclit Ciocli apocaliptici. Acum, când vedem că Pandemia a dispărut din discuțiile publice, deși ea există mai departe în realitate, când atmosfera întreținută de presă și mai ales de Autorități nu mai e de Apocalipsă, ci de Înviere, devenim tot mai conștienți c-am fost, în timpul stării de urgență, victimele unei uriașe manipulări. Pericolul real al virusului a fost exagerat prin manipulare primitivă, asemănătoare celei care a creat, în decembrie 1989, isteria criminală cu teroriștii.

Unul dintre scopurile acestei isterii create prin manipulare:
În numele luptei împotriva Virusului ucigaș, cum era blagoslovit de Cioclii apocaliptici, COVID 19, camarila guvernamentală și camarila prezidențială au obținut contracte fabuloase fără licitație, au jefuit pur și simplu Bugetul prin cheltuieli nesăbuite cu măști, seringi, dezinfectant, tablete. S-au comandat milioane de măști și s-au încasat pe aceste măști milioane de euro, prin prețuri umflate, de care nu se putea întreba nimeni, pentru că imediat presa miluită acuza orice întrebare ca fiind o punere la îndoială a sănătății românilor. Măștile putrezesc în depozite. Banii înfloresc în conturile camarilei.

Cioclii apocaliptici au fost principalele unelte ale manipulării criminale. Pe de o parte, prin aparițiile lor rânjinde de Dracula în halat, seară de seară, ei au creat atmosfera de teroare a Pandemiei, pe de alta, acceptând să le fie invocate de către premier și președinte așa-zisele opinii de specialiști (în realitate nu ei spuneau Autorităților ce să facă, Autoritățile le spuneau ce să zică), acești Ciocli apocaliptici sunt responsabili de marele jaf național în numele luptei împotriva Pandemiei.

Doctorul Adrian Marinescu, una dintre vedetele Pandemiei și Vaccinării, nu s-a numărat printre Cioclii apocaliptici. Intervențiile sale au fost totdeauna lucide, raționale, nu de puține ori polemice cu intervențiile Apocaliptice. În interviul de duminică seara el a reiterat o opinie pe care a susținut-o chiar de la începutul Pandemiei:

„Nu sunt de acord, de când a început pandemia, când se spunea că e un virus ucigaș. Dacă ne gândim la rabie, adică la turbare, în momentul în care ai ghinionul să faci turbare, mori sută la sută. Nu scapă nimeni. Ăsta este un virus ucigaș. Nu poți să spui în momentul în care procentul celor care au o evoluție imprevizibilă e micuț că e un virus ucigaș. Poți să spui că e imprevizibil, poți să spui că la unele persoane poate să evolueze și prost”.

Pe parcursul Pandemiei și al Vaccinării, în intervențiile sale publice, Adrian Marinescu a depășit condiția de doctor pentru a se lansa în considerații ținând de ceea ce s-ar numi Sociologia Pandemiei.

În emisiune, am abordat chestiuni cum ar fi raportul între antivacciniști și antivacciniști Covid 19 (doctorul considerând că antivacciniștii în general nu vor fi convinși în veci să se vaccineze), dar mai ales protestele împotriva măștii. Potrivit lui Adrian Marinescu, adversitatea față de purtarea măștii și-a avut una dintre cauze în felul în care au prezentat autoritățile măsura:

Publicistul cristoiu: „Mesajele, cum erau date la început, cred că era loc și de mai bine. Masca ar fi trebuit prezentată împreună cu alte măsuri. Masca era numită botniță. Categoric acest lucru e văzut ca o modalitate prin care autoritățile impun niște lucruri. Cu siguranță că mulți au văzut o formă de rebeliune împotriva autorității. Și probabil că mesajele ar fi trebuit date un pic altfel, mai calm, privite lucrurile altfel, să se explice că toți vrem să scăpăm de pandemie. Dacă n-ar fi spus autoritatea, purtau mască, dar gîndiți-vă că în alte țări s-au dat mesajele puțin altfel și nu a existat această percepție.”

În societățile evoluate, după marile evenimente au loc dezbateri, se trag concluzii sociologice, psihologice, se lansează explicații.
Pandemia, pe cale de a se stinge (cel puțin în plan mediatic), a fost un cataclism național de ordinul unui al Treilea Război Mondial.

După al Doilea Război Mondial în paralel cu procesul de Reconstrucție, a avut loc un proces amplu de meditare asupra a ceea ce s-a întâmplat.
Ar trebui să ne apucăm și noi românii să dezbatem serios ce s-a întâmplat cu noi din martie 2020 până acum, ce greșeli de comunicare au făcut autoritățile, cum trebuie să ne prezentăm pentru un alt posibil Pericol în genul Pandemiei.
Interviul cu dr. Adrian Marinescu poate fi socotit un început de astfel de dezbatere”, scrie Publicistul Ion Cristoiu pe blogul personal.


blank