PSD
Politic

PSD vrea ”o discuţie serioasă” privind modificarea Constituţiei

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că ar trebui făcută o discuţie “serioasă” legată de Constituţie, pentru a vedea dacă mai corespunde realităţilor de astăzi.

“Noi avem o echipă de lucru coordonată de senatorul Robert Cazanciuc din februarie, anul acesta. Noi credem că acea Constituie care a fost modificată foarte puţin înainte de a deveni membri cu drepturi depline în Uniunea Europeană, limitele acelei Constituţii din anii ’90, deci de 30 de ani, s-ar putea să nu mai corespundă necesităţilor şi realităţii din România din acest moment. Specialişti şi nu oameni politici au lucrat foarte mult în această perioadă. (…) E normal să abordăm şi această componentă”, a afirmat Grindeanu, potrivit Agerpres, într-o conferinţă de presă, după şedinţa conducerii PSD.

Liderul PSD a menţionat, spre exemplu, că s-a vorbit în urmă 7 – 8 ani despre regionalizare, formă de administraţie locală care însă nu este prevăzută de legea fundamentală.

“Nu există limite sau condiţii pe care PSD să le impună. Credem că, în acest moment, o discuţie serioasă legată de Constituţia din anii ’90, la 30 de atunci, cu toate modificările făcute la începutul anilor 2000, poate fi făcută. O discuţie extrem de serioasă între parteneri serioşi, dacă vor să fie parteneri serioşi de guvernare”, a explicat prim-vicepreşedintele PSD.

Întrebat dacă pentru PSD una dintre priorităţi la modificarea Constituţiei este schimbarea formei de guvernământ din republică semiprezidenţială în republică parlamentară, Grindeanu a afirmat:

“Nu s-a discutat o secundă în şedinţa de astăzi despre aşa ceva. S-a discutat despre această comisie, s-a discutat despre faptul că România are nevoie de o reaşezare, inclusiv din punct de vedere constituţional. (…) Nu am discutat despre aceste limite (ale atribuţiilor constituţionale ale preşedintelui – n.r.) , dar am discutat despre sincopele din Constituţie pe care le vedem cu toţii, vedem cu toţii cât de des este întrebată Curtea Constituţională pe diverse speţe, cât de des apelăm la jurişti să clarifice anumite aspecte din Constituţie, de aceea este absolut normal să avem această discuţie despre Constituţie”.
psd, constitutie, parlament, sorin grindeanu,

blank