PSD
Actualitate

PSD vrea impozitarea veniturilor de peste 25.000 de lei, obținute din cumulul salariului cu pensia

Președintele PSD Marcel Ciolacu a dat detalii, marți, despre propunerea care a fost discutată în ședința de luni seara a coaliției PSD-PNL-UDMR, privind supraimpozitarea veniturilor care depășesc un anumit prag.

Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat că, în acest moment, liderii coaliției analizează varianta de supraimpozitare a veniturilor cumulate din salarii și pensii, care depășesc salariul brut al președintelui României, respectiv suma de 25.000 de lei.

”Vorbim de cumulul de salariu și pensie specială, vorbim numai de zona de bugetari în acel moment, dacă prin acel cumul depășește, de exemplu, salariul brut al președintelui, care e aproximativ 25.000 lei, este normal să vii, dacă este constituțional să faci acest lucru, este normal să vii cu o impozitare suplimentară, pentru că sunt două venituri, amândouă de la bugetul statului.

Amândouă e un drept câștigat, dar asta nu înseamnă… sunt ambele variante în discuție. Dacă este constituțional, vom merge pe varianta legislativă pentru nu a fi cumul. Dar repet, nu poți să faci, în lege oricum nu poți să treci numai pe cei care au și componentă specială, cum cum spuneți dvs., în pensie, nu poți să interzici numai la unii. Eu cred că abordarea corectă este zona de impozitare pe praguri, nu pe taxe suplimentare, nu dublă impozitare.” – a spus președintele PSD.

Întrebat de jurnaliști dacă aceste variante de supraimpozitare îi vizează și pe angajații de la privat, Marcel Ciolacu a declarat că nu s-a discutat despre asta.

”Nu am discutat acest lucru. Zona de privat nu a fost discutată. A fost vorba de veniturile numai de la statul român. În cazul în care ești pensionar de la statul român și faci un cumul de peste 25.000 tot de la statul român, ești secretar de stat și ai și pensie. E normal această abordare. Avem discuțiile, de exemplu, cu autoritățile de reglementare. Au, după cum bine știți, niște venituri substanțiale, convenite la nivel european. N, Ciolacu a decis lucrul ăsta sau Ciucă. Normal că trebuie. Ai niște venituri impuse la nivel european să ai, nu știu, 7000, 8.000 euro, nu cunosc detaliile și nu, nu m-am interesat, la ANCOM, la ASF, la ANRE. Dar atunci, dacă ai aceste venituri impuse de către Uniunea Europeană, ținând cont că nivelul de salarizare în România nu este cel din Uniunea Europeană, este normal, ce depășește salariul, venitul brut al președintelui să fie impozitat.” – a spus președintele PSD.

”E normal că vorbim și de pensie și de venituri, că nu poți să vii și să impozitezi numai pensiile, e neconstituțional. Și atunci faci cumulul de venituri. Deci, nu sunt discuții în ceea ce privește zona privată.” – a subliniat Ciolacu.

Afirmațiile lui Marcel Ciolacu vin după ce ANAF a colectat la buget sub ținta asumată, respectiv în minus cu 5 miliarde de lei.

Acum, președintele PSD afirmă că Guvernul trebuie să ia măsuri pentru diminuarea risipei de fonduri din instituțiile publice.

La 54 de ani, generalul în rezervă Nicolae Ciucă are o pensie de serviciu de 18.000 de lei pe lună, potrivit USR, care se cumulează în prezent cu salariul de premier.

blank