Politic

PSD își dă afară oamenii de frunte, care fac treabă la nivel local

PSD Maramureş i-a exclus sâmbătă din partid pe viceprimarul de Baia Mare Gabriela Hofer şi pe consilierul municipal Elena Cărăuşan. Motivul a fost nesupunerea față de partid: cele două femei, demnitari de frunte în administrația Baia Mare, au votat într-o ședință a Consiliului Local împotriva directivei de partid. Concredt, cele două au fost pentru efectuarea unei credit în sumă de 100 de milioane lei. Fusese o propunere a primarului, deci a unui adversar politic. Votul recomandat politic era o abținere – ceea ce arată că PSD Baia Mare nu ar fi putut argumenta un vot împotrivă, era doar un vot de boicot al proiectului unui adversar politic.

Hofer, șefa femeilor PSD în județ, spune că va contesta dccizia „nestatutara, nelegala si imorala” a partidului.

„Cei din PSD ar trebui să se orienteze către problemele reale ale comunității și nu să lovească în două femei care și-au sacrificat timpul, familia și sănătatea. E o dovadă în plus că PSD Baia Mare și Maramureș nu se fac bine niciodată”, spune aceasta.

„Am pus mereu mai presus de orice orașul și comunitatea. Și la fel voi face și de acum încolo. Am muncit necondiționat și pentru PSD, dar dacă trebuie să aleg între interesele personale și electorale inventate de către unii și interesul orașului, voi alege cu siguranță mereu Baia Mare”, a explicat aceasta votul care i-a adus excluderea din partid.

blank