Politic

PSD îi pune condiţii lui Dacian Cioloș

PSD doreşte continuarea măsurilor luate de guvernul lui Victor Ponta şi drept urmare a anunțat, că  susținerea în Parlament a proiectului de buget pe 2016depinde foarte mult de acest lucru.dacian_ciolos_96296800

„În ceea ce priveşte legea bugetului de stat pe anul 2016 (…) o să aşteptăm cu interes ca proiectul de lege să ajungă în Parlament. Dacă angajamentele sociale luate de noi, de fostul Guvern, vor fi cuprinse în proiect, respectiv majorările salariale, cele care au fost deja adoptate, creşterea de pensii, aşa cum este prevăzută în legislaţia actuală, de asemenea sumele care vor fi acordate pentru Educaţie, pentru Sănătate, pentru infrastructură, pentru dezvoltarea locală, investiţiile în infrastructura mare, vor fi corespunzătoare vom susţine proiectul de buget. Inclusiv creşterea salariului minim la 1.200 (de lei – n.r.) aşa cum noi ne angajasem. Şi pentru asta vom analiza cu atenţie în comisie, toţi parlamentarii se vor uita cu atenţie ca toate aceste angajamente să fie respectate. Nu avem semnale că nu vor fi respectate, dar cred că este de datoria noastră să spunem public lucrul acesta’, a explicat preşedintele PSD.

blank