Actualitate

PSD a stabilit candidaţii pentru primăriile Capitalei

PSD s-a întrunit pentru a stabili lista candidaţilor la primăriile de sectoare cât şi la Primăria Capitalei.

După cîteva ore de consultări, aceştia au hotărât că la Capitală va intra în luptă Gabriela Firea. În privinţa sectoarelor, s-a stabilit ca la Primăria Sectorul 1 să candideze Dan Tudorache, la sectorul 2, Neculai Onțanu, la sectorul 3 va candida Robert Negoiță, la sectorul 4 intră în curs actualul primar interimar, Daniel Băluță, la sectorul 5 va candida Daniel Florea, iar la sectorul 6 va candida Gabriel Mutu.

La final, liderul partidului, Liviu Dragnea a spus: ”Asa cum probabil ati aflat, azi in cadrul Cexn, pe langa alte hotarari, am aprobat si candidatii pentru sectoarele municipiului Bucuresti si pentru Primaria Generala a Capitalei.(…)UNPR nu isi pune candidat pentru Primaria Capitalei, probabil ALDE va decide daca o va face. (..)PSD nu face alianţă nici cu PMP, nici cu M10, nici cu PNL. PSD vrea să facă majoritate în Consiliul General cu ALDE şi cu UNPR. Cea mai bună variantă este ca fiecare partid să aibă candidaturi separate pentru Consiliul General. UNPR nu va avea candidat pentru Capitală, iar ALDE urmează să se hotărască. Şi pentru PSD, şi pentru ALDE este mult mai bine să se meargă separat. Vorbim de electorate diferite, iar interesul nostru este ca fiecare partid să atingă potenţialul maxim. Vrem să avem un Guvern local care să gestioneze Bucureştiul, un oraş care poate deveni una dintre cele mai frumoase capitale europene”.

blank