Featured, Politic

Protest in Piata Victoriei, de Ziua Nationala

Protest in Piata Victoriei,peste 2.000 de demonstranti au organizat, de Ziua Naţională,a Romaniei un miting urmat de un lant uman si au format
tricolorul din acestea în Piaţa Victoriei pentru a sărbători 100 de ani de la Marea Unire, dar şi pentru a protesta faţă de actualul Guvern. Oamenii au folosit cartoane în culorile TRICOLORUI  şi s-au ajutat de telefoanele mobile pentru a le lumina.Participanţii la manifestare au intonat imnul României, însă au scandat şi „Hoţii!”, „România, trezeşte-te!” şi „Sărbători fără infractori”.

Protest in Piata Victoriei, de Ziua Nationala.La ora 18:00 ,vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire prin realizarea unui Protest si a unuiTRICOLOR UMAN! Apărându-ne drepturile, ne apărăm pe noi ! România NU este divizată, ROMÂNIA ESTE UNITĂ!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

”Era nevoie, suntem din Alexandria. Să se vadă că sunt alţii care doresc şi altceva. Eu doresc multe, e greu de spus în câteva cuvinte. E foarte rău ce se întâmplă acum, ne îndreptăm spre dictatură. României îi lipsesc politicienii normali, cinstiţi, oameni oneşti. Din păcate, nici populaţia nu e foarte departe, e cumpărată uşor, e destul de comodă. Sunt probleme multe”, a declarat Mihai Vasilescu (41 de ani).

”La închisoare, nu la guvernare” şi ”Demisia!” sunt doar câteva dintre mesajele pe care protestatarii le scandau sâmbătă seară în Piaţa Victoriei.

”Am venit pentru a manifesta împotriva Guvernului Dragnea şi împotriva infractorilor care au pus mâna pe statul român şi care capturează în fiecare zi câte o instituţie a acestui stat. României îi lipsesc multe. În primul rând, îi lipseşte mintea ca să-şi poată alege conducători care să o ducă spre un orizont de dezvoltare, de pace socială, de bunăstrare. Am pierdut multe dintre lucrurile pe care le-am câştigat în ultimii 30 de ani. Le-am pierdut în ultimii doi ani. Acesta este alt motiv pentru care sunt în seara asta aici”, a declarat Adrian Micu (55 de ani).

”De 1 Decembrie, noi credem că există un singur mod în care putem sărbători şi onora România şi Centenarul ei: ajutând-o să rămână acolo unde îşi dorea să fie şi acum 100 de ani: în Europa. Valorile celor care au făcut Unirea de la 1918 sunt aceleaşi pe care le preţuim şi azi: domnia legii, democraţia, solidaritatea şi libertatea. Pentru ca România de azi să rămână acolo unde îi este locul, adică în Uniunea Europeană, este, însă, nevoie să scape de grupul infracţional care a ajuns la conducerea ei şi vrea să o scoată în decorul Europei. De 1 Decembrie, venim în Piaţa Victoriei să strigăm două lucruri: La mulţi ani, România! şi Demisia! Această ţară merită mai mult decât un Guvern incompetent şi toxic, a cărui unică misiune este să îl scape pe Liviu Dragnea de puşcărie”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.

Peste 50 de persoane au protestat, sâmbătă seara, de Ziua Naţională, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, cerând ca România ”să nu mai fie condusă de corupţi”: ”Nu ar trebui ca românii să renunţe la luciditate”,

Participanţii la protest s-au adunat, sâmbătă seara, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, având steaguri ale UE şi tricolore, dar şi un banner cu mesajul „Anul 101. România europeană fără corupţi la putere”.

Cornel Vîlcu, unul dintre protestatari, a declarat că acţiunea semnalizează faptul că nici măcar de Ziua Naţională nu ar trebui ca românii să renunţe la luciditate şi spune că România, la 100 de ani, ¬este o ţară aflată în pragul unei decizii fundamentale: dacă va continua pe drumul european sau face paşi înspăimântători înapoi”.

”Noi vrem o Românie europeană, în care corupţii să nu mai deţină în întregime puterea şi să nu mai deţină capacitatea de a utiliza forţele statului, Jandarmeria, împotriva celor care îşi exprimă dreptul de liberă expresie”, a spus Vîlcu.

Potrivit protestatarilor, în anul Centenarului, locul României este în UE, iar pentru asta este nevoie ”să scape de grupul infracţional care a ajuns la conducerea ei şi vrea să o scoată în decorul Europei”.

„Această ţară merită mai mult decât un Guvern incompetent şi toxic, a cărui unică misiune este să îl scape pe Liviu Dragnea de puşcărie”, a spus un alt protestatar.

blank