Social, Stiri

PROTEST CÂMPINA după TRAGEDIA provocată de ȘOFERUL SINUCIGAȘ, George Dumitru

George Dumitru, un tânăr de 28 de ani, a intrat sâmbătă seară  cu maşina pe contrasens şi a lovit un alt autoturism care circula regulamentar.

lumanare_74394200

În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa atât tânărul, cât şi alţi cinci oameni, iar trei copii şi-au pierdut unul dintre părinţi.

În autovehiculul BMW X3 care se îndrepta spre Câmpina şi care a fost izbit violent de maşina intrată pe contrasens, condusă de George Dumitru, se aflau doi copii cu părinţii lor şi un prieten de familie al acestora.Şoferul, Robert Salvatore Gherghelaş, avea 44 de ani, era mecanic în Câmpina, era căsătorit şi era tatăl unui copil.

Cei care participă la acest protest au adus fotografiile celor cinci victime care au murit din cauza lui George Dumitru. De asemenea, mai mulți dintre aceștia au aprins lumânări și au adus jerbe în memoria celor morți în tragedia de sâmbătă.

blank