Protecția Copilului
Social

Protecția Copilului Râșnov a mers să ia un copil dintr-o familie fix în ziua în care era înmormântată mama adoptivă a micuțului

Un bărbat din Râșnov care a crescut un copil de la vârsta de șapte luni până la 12 ani, trăiește o dramă la propriu, după ce Protecția Copilului, împreună cu executorul judecătoresc au descins la locuința acestuia chiar în timp ce bărbatul își înmormânta soţia.

Autoritățile sociale din Râșnov, împreună cu serviciile de la Protecţie Copilului Braşov și executorul judecătoresc au mers acasă la un bărbat să preia un copil de 12 ani, pe care acesta îl creşte de la şapte luni, chiar în ziua în care era înmormântată soția. Pentru că un rău nu vine niciodată singur, bărbatul a fost testat pozitiv la Covid-19 și nu a putut participa la precesiunea de înmormântare și acum este și obligat să plătească contravaloarea executării de aproape 2.000 de lei.

Serviciile Sociale din Râşnov spun că au avertizat Protecția Copilului și executorul că are loc înmormântarea femeii căreia copilul îi spunea „mamă”, nu s-a ţinut cont de aceasta şi o echipă formată din reprezentanţi ai celor două instituţii, ai executorului judecătoresc şi ai forţelor de ordine a bătut la uşa bărbatului chiar în timpul ceremonialului religios pentru a-l prelua pe cel mic.

Bărbatul i-a expediat cu furie pe cei care au venit la ușa sa și a continuat procesiunea înmormântării: „Cu necazul în casă şi după ce a trebuit să dau o groază de bani pe sicriul ăla nenorocit, vine o ceată de oameni şi îmi sună la uşă şi îmi cer să le dau copilul şi vreo 2.000 de lei. Pe cuvântul meu dacă nu fac o scrisoare către Ministrul Justiţiei şi merg până la CEDO, că altfel nu scap de oamenii ăştia fără suflet, care vin la mine acasă să îmi ceară aşa ceva chiar când nevasta mea era băgată în pământ”, a afirmat bărbatul.

DGASPC Braşov recunoaşte că a fost informată de DSS Râşnov că înmormântarea este în desfăşurare, însă spune că nu instituţia a luat decizia continuării acţiunii. „În conformitate cu prevederile legale, executarea silită se realizează de către executorul judecătoresc, care stabileşte calendarul acţiunilor”, a precizat DGASPC Braşov.

blank