prognoza meteo
Actualitate

Prognoza meteo, 30 iulie. Vremea va fi călduroasă, dar vor apărea precipitațiile

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru 30 iulie. Vremea va fi călduroasă, dar vor apărea și precipitații în mai multe zone ale țării.

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru 30 iulie. Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, în regiunile sudice şi local în cele vestice şi estice. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi, iar pe alocuri va fi caniculă în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei.

Meteorologii anunță perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze de 60…80 km/h), în vestul, nordul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele montane. Ploile vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 şi izolat 40…50 l/mp.

Maximele vor fi între 26 şi 36 de grade, iar minimele între 14 şi 21 de grade, uşor mai scăzute în estul Transilvaniei. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Vremea în Capitală

Temperatura maximă va fi între 35…36 de grade, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul nopţii, când va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Minima va fi între 18…20 de grade.

Vremea la mare

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Maximele vor fi cuprinse între 27 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi de 20…21 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 21 de grade.

Vremea în principalele orașe

Timișoara: 32 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 45%, Vânt: 5 km/h

Oradea: 29 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 62%, Vânt: 18 km/h

Baia Mare: 28 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 77%, Vânt: 8 km/h

Cluj Napoca: 29 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 58%, Vânt: 6 km/h

Sibiu: 28 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 56%, Vânt: 10 km/h

Alba Iulia: 31 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 51%, Vânt: 10 km/h

Craiova: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 32%, Vânt: 9 km/h

Târgu Jiu: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 10 km/h

Suceava: 28 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 60%, Vânt: 11 km/h

Bacău: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 11 km/h

Botoșani: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 48%, Vânt: 5 km/h

Miercurea Ciuc: 26 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 13 km/h

Brașov: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 54%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 10 km/h

Buzău: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 14 km/h

Târgoviște: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 59%, Vânt: 6 km/h

București: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 12 km/h

Iași: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 44%, Vânt: 10 km/h

Galați: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 44%, Vânt: 13 km/h

blank