Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 3 iulie. Vremea va rămâne instabilă în toată țara. Sunt așteptate ploi în unele regiuni, iar temperaturile rămân ridicate în cele mai multe zone.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 3 iulie. Vremea o să fie instabilă și în prima zi a acestei săptămâni, iar în unele zone vor fi precipitații însoțite de descărcări electrice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta, mai ales, în jumătatea estică a țării. dar și în zonele montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Cerul va fi variabil și va avea unele înnorări temporare, mai ales, în cea de-a doua parte a zilei și seara.
Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, cu o probabilitate mai ridicată în zona subcarpatică a Munteniei, în Dobrogea şi la munte. Regimul termic se va situa peste cel obișnuit pentru această săptămână în regiunile sudice, estice, nordice și centrale. Temperaturile maxime se vor încadrea între 24 și 33 de grade Celsius. Minimele zilei se vor situa între 11 și 22 de grade Celsius.
Cum va fi vremea în București
ANM a emis și prognoza meteo pentru Capitală. Cerul va avea unele înnorări temporare în București. Sunt anunțate ploi de scurtă durată care vor fi însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Maximele zilei vor fi în scădere față de ziua precendentă. Mercurul din termometre va urca până la valoarea de 30 de grade Celsius. Temperaturile minime se vor situa între 17 și 20 de grade Celsius.
Prognoza meteo în principalele orașe din țară
Temperaturile de luni, 3 iulie 2023 în principalele orașe ale țării:
Timișoara: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 10 km/h
Oradea: 29 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 51%, Vânt: 14 km/h
Baia Mare: 28 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 67%, Vânt: 14 km/h
Cluj Napoca: 27 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 59%, Vânt: 11 km/h
Sibiu: 27 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 62%, Vânt: 14 km/h
Alba Iulia: 28 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 59%, Vânt: 13 km/h
Craiova: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 13 km/h
Târgu Jiu: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 53%, Vânt: 10 km/h
Suceava: 26 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 67%, Vânt: 13 km/h
Bacău: 28 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 46%, Vânt: 18 km/h
Botoșani: 28 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 62%, Vânt: 10 km/h
Miercurea Ciuc: 24 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 77%, Vânt: 8 km/h
Brașov: 26 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 76%, Vânt: 8 km/h
Ploiești: 30 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 55%, Vânt: 8 km/h
Buzău: 31 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 51%, Vânt: 11 km/h
Târgoviște: 29 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 57%, Vânt: 6 km/h
București: 33 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 51%, Vânt: 10 km/h
Iași: 29 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 58%, Vânt: 13 km/h
Galați: 31 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 56%, Vânt: 5 km/h
Brăila: 31 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 54%, Vânt: 5 km/h
Constanța: 27 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 62%, Vânt: 8 km/h
Tulcea: 29 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 57%, Vânt: 11 km/