Prognoza meteo pentru ziua de vineri, 28 iulie 2023, indică o vreme în general frumoasă cu șanse reduse de precipitații. Specialiștii ANM atrag atenția că ploile și vijeliile se vor manifesta, totuși, în zonele montane, dar și în regiunile din nord-vest și din estul țării. Temperaturile se vor încadra între 25 de grade și 31 de grade Celsius, fapt ce arată că s-a mai domolit puterea caniculei.
Vineri, 28 iulie 2023, vremea va fi predominant frumoasă și va intra într-un proces de încălzire, spun meteorologii. Ploile nu-și vor mai face apariția decât ocazional, în anumite zone de munte, unde se vor înregistra și intensificări ale vântului. Temperaturile maxime vor oscila, conform estimărilor ANM, între 25 și 31 de grade Celsius, iar cele minime între 8 și 21 de grade Celsius.
Prognoza meteo arată că cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare în extremitatea de nord – nord-vest a țării, unde spre seară și noaptea, pe arii restrânse, vor fi averse și descărcări electrice, pe spații mici. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, pe timpul zilei, pe crestele Carpaților Orientali și în estul extrem.
Vremea în București
În Capitală, vremea va fi plăcută, cu un cer senin și o temperatură maximă de 29 de grade Celsius. Indicele UV va fi de 8 din 11, iar temperatura minimă va fi de 15 grade Celsius. Temperaturile vor fi ceva mai scăzute în zona periurbană.
Presiunea atmosferică va fi variabilã.
Vremea la munte
Valorile termice vor fi în creştere faţã de intervalul anterior, în zonele de munte. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorãri temporare în masivele nordice, unde spre searã şi noaptea, pe arii restrânse, vor fi averse şi descãrcãri electrice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri ziua, îndeosebi pe crestele Carpaţilor Orientali.
Prognoza pentru litoral
Vremea va fi în general frumoasã şi se va încãlzi. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri trecãtoare ziua.
Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade. În apa mării, temperatura va înregistra valori cuprinse între 14 şi 20 de grade.
Prognoza meteo în principalele orașe
ANM a emis estimările meteo pentru orașele cele mai importante ale țării. Temperaturile se vor menține la un nivel destul de ridicat, în jur de 30 de grade Celsius, iar canicula se va mai domoli.
Timișoara: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 11 km/h
Oradea: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 42%, Vânt: 24 km/h
Baia Mare: 24 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 13 km/h
Cluj Napoca: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 6 km/h
Sibiu: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 11 km/h
Alba Iulia: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 14 km/h
Craiova: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 13 km/h
Târgu Jiu: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 8 km/h
Suceava: 27 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 43%, Vânt: 16 km/h
Bacău: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 14 km/h
Botoșani: 27 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 41%, Vânt: 10 km/h
Miercurea Ciuc: 22 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 59%, Vânt: 16 km/h
Brașov: 24 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 51%, Vânt: 10 km/h
Ploiești: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 39%, Vânt: 13 km/h
Buzău: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 38%, Vânt: 14 km/h
Târgoviște: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 40%, Vânt: 11 km/h
București: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 16 km/h
Iași: 27 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 41%, Vânt: 16 km/h
Galați: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 11 km/h
Brăila: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 11 km/h
Constanța: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 10 km/h
Tulcea: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 42%, Vânt: 18 km/h