Actualitate, Featured

PROCURORUL Anca Florea :Vizata de un dosar la DIICOT

Surse judiciare au declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, că la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție au fost declinate de la DIICOT 15 cauze, iar de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistiză peste 20 de dosare.

Sursele mentionate au precizat că, până în prezent, dosarul care vizează scurgeri de informații legate de publicarea protocolului PG-SRI semnat în 2016, cauză în care ar fi vizată și o posibila implicare a Anca Florea, nu a plecat încă de la DIICOT.

Adina Florea, propusă pentru conducerea DNA, este adjunct al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Unul dintre dosarele cunoscute aflate pe rolul SUPC care va ajunge pe masa procurorilor de la această secție este cel în care sunt cercetați procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea.

Pe 5 octombrie 2018, la DNA, mai erau în lucru 233 de cauze care vizează plângeri, sesizări referitoare la magistrați. Dintre aceste cauze, cele nesoluționate vor ajunge la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie.

blank