Actualitate, Stiri

Procesul lui Andrei Plăcintă, rejudecat?

Procesul lui Andrei Plăcintă, rejudecat?

blankLa începutul lunii iunie 2011, fiul senatoarei Sorina Plăcintă a fost acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice după un incident petrecut pe 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală. Procurorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au cerut rejudecarea cazului şi retrimiterea la Judecătoria Bucureşti, pentru că nu i s-a respectat dreptul la apărare, Andrei Plăcintă lipsind de la proces, fiind internat în spital din cauza unei peritonite.

În apărarea fiului senatoarei au pledat cinci avocaţi, care şi-au pus în valoare cu vârf şi îndesat spiritul oratoric. Judecătoarea de instanţă, sufocată de cuvântările de câte o oră ale avocaţilor, le-a cerut acestora să se exprime mai concis.

Şi cum zicala „Numai mamă să nu fii” este înţeleasă doar de persoanele cu odrasle, nu acelaşi lucru îl percepe şi bine-cunoscuta Elena Udrea. Colegă de bancă, la un moment dat, cu Sorina Plăcintă, blonda a reuşit să facă unele remarci la adresa fiului senatoarei, care suferă de pe urma acţiunilor copilului ei, ce au făcut-o să plângă pe doamna Plăcintă. Greu la deal cu boii mici.

www.expresspress.ro

blank