Sport, Stiri

Proaspătă campioană mondială, Germania este noul lider în ierarhia FIFA

Naţionala Germaniei, noua campioană mondială, a urcat şi în fotoliul de lider în clasamentul FIFA, primul publicat după Cupa Mondială din Brazilia, în timp ce România a urcat o poziţie faţă de luna precedentă şi se află pe locul 28.

proaspata-campioana-mondiala-germania-este-noul-lider-in-ierarhia-fifa-18487912

Faţă de ierarhia pe luna iunie, Germania a urcat un loc, Argentina, finalista CM 2014, este pe locul secund, după un salt de trei poziţii, iar Olanda, locul trei la Mondialul din Brazilia, a înregistrat cel mai spectaculos salt, de 12 locuri, la fel ca şi revelaţia Costa Rica, ajunsă până în sferturile de finală, care a urcat de pe 28 pe 12.

Campioana mondială din 2010, Spania, fost lider al ierarhiei, timp de şase ani, a coborât şapte locuri şi se află acum pe poziţia a opta, iar naţionala ţării gazdă a CM a coborât patru poziţii şi se află pe locul şapte.

În privinţa adversarelor României în preliminariile EURO 2016, Grecia a coborât un loc şi se află pe 13, Ungaria a urcat nouă poziţii şi se află pe 38, Finlanda a făcut un salt de şase locuri, până pe 55, Irlanda de Nord a urcat un loc şi este pe 89, în timp ce echipa Insulelor Feroe a coborât 13 locuri, până pe 184.

blank