Featured, Politic

PRO România, sprijinită de la Bruxelles la europarlamentare

Deputatul Gabriela Podașcă va reprezenta PRO România în cadrul training-ului organizat de rețeaua tinerilor parlamentari din Parlamentul European – EU40, în vederea pregătirii alegerilor europarlamentare din mai.

Cursurile se desfășoară în perioada 5-6 martie și sunt adresate tinerilor politicieni din toate partidele politice pro-europene, care candidează la alegerile europarlamentare.

”Faptul că PRO România va fi reprezentat la acest eveniment la Bruxelles este o recunoaștere a atașamentului profund pe care îl avem față de valorile europene fundamentale. Din păcate, PSD este din ce în ce mai apropiat de doctrinele naționaliste și este nevoie de o alternativă de centru stânga din România care să lupte împotriva acestor curente populiste care amenință să distrugă Uniunea Europeană din interiorul Parlamentului European”, a declarat Gabriela Podașcă.

Pe parcursul celor două zile, tinerii politicieni vor acumula informații utile din partea experților europeni care să-i ajute la dezvoltarea profilului european, consolidarea rețelei europene și organizarea corespunzătoare a campaniei pentru alegerile europarlamentare din luna mai.

blank