Procurorii DNA Brașov îl acuză pe Prințul Paul de cumpărare de influenţă, spălarea banilor şi complicitate la abuz în serviciu. După 6 ore de audieri, Prințul Paul a fost reținut pentru 24 de ore.
Prințul Paul Lambrino a fost reținut pentru 24 de ore de DNA Brașov după mai bine de 6 ore de audieri! Prințul este acuzat de DNA de cumpărare de influență în dosarul retrocedărilor în care au mai fost reținuți Remus Truică și Dan Andronic, patronul ziarului Evenimentul Zilei. Înainte de reţinere, la sediul DNA Braşov a ajuns şi prinţesa Lia.
Prinţul Paul a fost scos încătuşat din sediul DNA Braşov, vineri, în jurul orei 17.00, şi nu a făcut niciun fel de declaraţii, fiind urcat într-o maşină a Poliţiei pentru a fi dus în arestul IPJ Braşov. Acesta și-a petrecut noaptea în arestul IPJ iar sâmbătă s-a prezentat în fața procurorilor pentru a alfa dacă va fi arestat pentru 30 de zile sau eliberat. Ei bine, procurorii au urmat același traseu ca și în cazul lui Remus Truică. L-au reținut pentru 24 de ore pe Prințul Paul, iar apoi l-au plasat în arest la domiciliu.