printul harry, betterup, san francisco, start up
Featured, International

Prinţul Harry s-a angajat pe un post de conducere într-o firmă de coaching din SUA

Prinţul Harry a acceptat un post de conducere într-o firmă de coaching cu sediul în San Francisco, la un an după mutarea în California împreună cu soţia Meghan Markle, scrie AFP.

Susţinător a numeroase cauze caritabile în numele coroanei britanice, prinţul Harry va reprezenta BetterUp, un start-up specializat în sprijinirea personalizată a angajaţilor pentru a-şi îmbunătăţi competenţele şi performanţele.

În calitate de „responsabil”, ducele de Sussex „va continua activitatea sa de mai mulţi ani”, adică să „educe şi să inspire comunitatea noastră şi să promoveze importanţa menţinerii sănătăţii mintale în mod preventiv”, a declarat fondatorul şi patronul societăţii Alexi Robichaux în comunicat.

„Sunt ferm convins că a ne concentra pe sănătatea noastră mintală şi prioritizarea acesteia oferă acces la potenţial şi oportunităţi pe care nu le-am ştiut niciodată că le avem în noi”, a spus prinţul Harry.

BetterUp angajează mai mult de 270 de persoane şi coordonează o reţea de aproape 2.000 de antrenori, pentru clienţi precum NASA, Chevron, Snap, Warner Media, etc.

Compania se prezintă ca un lider mondial de coaching, de consultanţă şi mentorat pe aplicaţii mobile. Platforma sa combină ştiinţa comportamentală, inteligenţa artificială şi metodele de formare pentru dezvoltarea personală şi profesională.

Fondată în 2013, firma a strâns recent 125 de milioane de dolari, pentru că societatea nelistată la Bursă a fost evaluată la mai mult de un miliard, mai exact la 1,73 miliarde dolari la sfârşitul lui februarie.

La un an după retragerea din familia regală britanică, prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tron, şi soţia sa Meghan Markle au stârnit un scandal la începutul lui martie după un interviu difuzat la CBS, care a avut efectul unei „bombe” în Marea Britanie.

blank