Monden, Stiri

Prin cenuşa relaţiei, Laura Cosoi şi Smiley mai simt, poate, scântei

Prin cenuşa relaţiei, Laura Cosoi şi Smiley mai simt, poate, scântei

blankLa ediţia specială a emisiunii „MasterChef” de la Pro TV, a participat, alături de Dana Rogoz, Amalia Enache, Iulia Vântur, Olivia Steer, Răzvan Fodor, George Buhnici sau Octavian Strunilă, şi Laura Cosoi. Spun şi Laura, pentru că emisiunea era prezentată de Pavel Bartoş şi Smiley, fostul iubit al concurentei într-ale gătitului. Cei doi s-au despărţit în urmă cu câteva luni, după şase ani de relaţie, pentru că, aşa e viaţa, are drum cotit, şi nu s-au prea văzut în ultima vreme. Nu s-au căutat cu lumânarea aprinsă prin cotloanele ascunse, unul pe altul, dar au mai schimbat, uneori, câteva cuvinte. Deşi despărţirea a fost dureroasă, amândoi au încercat să meargă mai departe. Laura şi-a făcut un nou iubit, pe Cosmin, Smiley a pus şi el ochii pe o concurentă de la „Vocea României”, Loredana Ciobotaru pe numele ei, iar drumul pare să se aştearnă iar lin sub paşii lor. Dar, cum unde a ars focul, rămâne, orice ai face, orice ai zice, oricum ai disimula, cenuşă, şi între cei doi se prea poate să existe încă scântei. La emisiunea mai sus numită, cei doi, cu tot cu pararea de rigoare, au fost emoţionaţi. Ea, stângace, şi-a prezentat preparatul – curcan cu bere şi stafide, juriului. El, când ea a luat farfuria refuzată de cei trei bucătari – Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea – a fost încurcat. Apoi, sentimentul de stânjenire i-a cuprins deopotrivă, când ea s-a îndreptat cu farfuria către el. Lumina reflectoarelor nu a evidenţiat decât carminul din obraji. În sufletele lor, nu a bătut.

blank