IT&C, Stiri

Primele gadgeturi de la Amazon ar putea fi lansate abia la toamnă

Compania a promis telefoane ieftine cu ecrane 3D  şi multe tehnologii inovatoare

Amazon

A trecut ceva timp de când cei de la Amazon tot ameninţă piaţa de smartphone. Telefoane ieftine, ecrane 3D şi multe alte tehnologii inovatoare. Nimic nu s-a concretizat până în prezent şi nu a apărut niciun telefon cu brandul celui mai mare retailer online din lume.

Compania care produce unul din cele mai apreciate, dacă nu cel mai apreciat e-reader, şi anume Kindle, pare că lucrează din greu şi, pentru a recupera timpul pierdut în tot aceşti ani, vrea să lanseze produse care să atragă clienţi încă din prima clipă.

Ultimele veşti arată că un smartphone cu brandul companiei ar putea să fie lansat în toamna acestui an. Acum un an se vorbea de un parteneriat cu HTC, însă nu există confirmări în acest sens.

Detalii noi nu sunt, însă anul trecut se vorbea despre un smartphone cu ecran HD de 4.7 inci, cu o rezoluţie, cel puţin Full HD, dacă nu chiar 2K, deşi a doua variantă nu este chiar atât de plauzibilă în condiţiile în care zvonurile iniţiale vorbeau de un preţ, între 100 $ şi 200 $.

Surse familiare cu proiectul susţin că Amazon a prezentat de curând smartphone-ul unor dezvoltatori de aplicaţii în Seattle şi San Francisco, notează portalul mobilissimo.ro. Acesta ar trebui să fie livrat începând din luna septembrie şi va avea un ecran 3D ce nu necesită ochelari. Ochii utilizatorului vor fi urmăriţi de patru camere amplasate în jurul panoului, iar imaginea va fi afişată corespunzător pentru fiecare ochi.

Alte surse au anunţat că Amazon a comandat iniţial 600.000 de unităţi companiei ce va produce telefonul mobil. Panourile ar putea fi produse de Japan Display, ceea ce înseamnă că ne putem aştepta la un ecran de calitate.

blank