Smiley
Showbiz

Primele declarații făcute de Smiley în calitate de pieton. Mesajul artistului pentru șoferi

Smiley va fi doar pieton pentru următoarele trei luni, având permisul suspendat după ce a depășit limita de viteză. Artistul a făcut primele declarații despre ceea ce s-a întâmplat atunci când a fost oprit de agenţii de la Poliţia Rutieră.

Smiley aruncă bomba după ce a rămas fără permis pentru trei luni. Artistul, pe numele real Tiberiu Andrei Maria, a rămas fără carnetul de conducere pentru 90 de zile. Este pedeapsa după ce a fost prins de poliție cu 50 km/h în plus față de maxima legală.

Nu este însă prima dată când artistul rămâne fără permis, asta deoarece în 2014 a fost prins conducând cu 177 km/h și atunci a fost amendat cu câteva sute de lei. Atunci carnetul de conducere i-a fost reţinut pentru 90 de zile. În 2012 a fost implicat şi într-un accident în apropierea Capitalei. Maşina sa a ieşit de pe şosea şi s-a oprit într-un copac.

Regretele artistului

„Am fost testat antidrog de către Poliția Română care organizează filtre în drum spre mare. Desigur că am ieșit negativ. Din păcate, am picat un alt test. Cel de viteză. Am depășit viteza legală de pe autostradă cu aproape 25 km/h. Am luat amendă, așa cum era firesc. Însă îmi pare rău. În primul rând, pentru că am dat un exemplu prost. Sunt un om care crede în reguli și în necesitatea respectării lor. Ceea ce va îndemn pe toți să faceți pentru siguranță, normalitatea și liniștea noastră a tuturor” , a transmis Smiley, potrivit romaniatv.net.

Cum a ajuns Smiley pieton

Smiley

Smiley a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins încălcând regulile de circulație. Artistul a fost depistat de radar circulând cu o viteză mai mare decât limita admisă.

Evenimentul în care a fost implicat Smiley a avut loc în ziua de sâmbătă, la ora 14.30 aproximativ. Totul s-a petrecut în zona recunoscută sub denumirea generică de „Staţiunea cartofului”, unde se merge cu o limită de viteză de 50 de kilometri pe oră.

Datorită vitezei sale de deplasare, înregistrată cu cel puțin 50 de kilometri pe oră peste limita impusă de semnul de avertizare, Smiley a fost obligat să predea permisul de conducere pentru următoarele 90 de zile autorităților de poliție din Tulcea.

Conform unor surse juridice, artistul a fost înregistrat circulând cu o viteză de 104 km/h.

În urma acestei încălcări, permisul său de conducere a fost reținut și suspendat pe o perioadă de 90 de zile. Artistul a fost sancționat și cu o amendă în cuantum de 1.305 lei, scrie tulceanoastră.ro.

Perioada de suspendare a permisului poate fi redusă la 60 de zile, cu condiția ca vedeta să susțină un examen corespunzător în acest sens.

blank