Featured, Politic

Primarul Timişoarei, CERCETAT PENAL într-un dosar cu fonduri europene. Este ACUZAT de abuz în serviciu şi fals. ”O să vedem CÂND IES”

NICOLAE ROBU a fost audiat în calitate de SUSPECT, vineri dimineaţa, la sediul DNA Timişoara, într-un dosar privind reabilitarea termică a unor blocuri din oraş cu fonduri europene, anunţă corespondentul Mediafax. Primarul Timişoarei este cercetat penal, alături de alţi doi funcţionari ai instituţiei.

Nicolae Robu este audiat în calitate de suspect la sediul DNA Timişoara, într-un dosar privind reabilitarea termică, cu fonduri europene, a 65 de blocuri din oraş. El este acuzat de abuz în serviciu, folosirea de documente nereale pentru obţinerea de fonduri europene, fals şi uz de fals. Joi, procurorii anticorupţie i-au audiat, în acelaşi dosar, şi pe viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu, precum şi pe şeful Direcţiei Edilitare din cadrul primăriei, Culiţă Chiş, care sunt cercetaţi penal tot în calitate de suspecţi.

”O să vedem când ies. Eu ştiu că totul s-a făcut LEGAL, ce au făcut alţii, nu pot eu să vă spun. Eu, personal, nu am făcut nicio greşeală şi am încredere în colegi, cred că nici ei nu au făcut, dar asta se va vedea. Eu ştiu ce am făcut eu,” a declarat Nicolae Robu, înainte de a intra în sediul DNA Timişoara. O jumătate de oră mai târziu, primarul Timisoarei a confirmat că este pus sub acuzare în dosarul reabilitării blocurilor.

 

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de contractul de proiectare pentru anveloparea termică a 65 de blocuri din Timişoara, semnat între primărie şi firma Proiect C&A SRL, deţinută de Cristian Palade

Firma a lucrat pentru Primăria Timişoara încă din noiembrie 2012, în condiţiile în care contractul a fost semnat abia în ianuarie 2013. Ulterior, Cristian Palade a susţinut că, după ce a văzut că e nevoit să execute lucrări de peste 250.000 de euro, în baza unui contract generic pentru 15.000 de euro, în care nu erau trecute date precum numărul de lucrări sau de blocuri la care se vor face proiecte, a refuzat să mai semneze câteva devize, fiindu-i reziliat contractul cu Primăria Timişoara.

Primăria Timişoara a depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest proiectele respective pentru obţinerea de fonduri europene pentru reabilitarea termică a celor 65 de blocuri, în valoare de peste zece milioane de euro. Cristian Palade susţinea că documentele trimise de proiectant au fost FALSIFICATE de către angajaţii Primăriei Timişoara în momentul în care au depus spre aprobare consilierilor locali proiectele de hotărâre privind anveloparea termică a blocurilor.

Cristian Palade a dat în judecată Primăria Timişoara şi, în primă instanţă, Tribunalul Timiş i-a dat dreptate, obligând municipalitatea să-i plătească 990.754 lei+TVA. Însă, primăria a făcut apel, iar Curtea de Apel Timişoara l-a admis, aşa că firma lui Cristian Palade nu mai primeşte niciun leu.

În septembrie 2017, DNA a început să ancheteze modul în care Primăria Timişoara a realizat anveloparea celor 65 de blocuri cu fonduri europene.

blank