Actualitate, Featured

Primăria Capitalei face noi precizări cu privire la Parcul Bordei

Avand in vedere articolele aparute in mass-media, care prezinta informatii neclare cu privire la un certificat de urbanism emis de Municipalitate pentru o suprafata de teren din Parcul Bordei, Primaria Municipiului Bucuresti face urmatoarele precizari:

In urma cererilor depuse de dl. Costica Costanda, Primaria Municipiului Bucuresti a emis in data de 08.03.2017, doua certificate de urbanism pentru a fi utilizate in scopul informarii privind reglementarile urbanistice in vigoare pentru o suprafata de teren de aprox. 4600 mp, defalcata in doua loturi, din zona Bordei. Subliniem faptul ca cele doua acte NU tin loc de autorizatie de construire si nu confera dreptul de a executa lucrari de construire pentru aceasta suprafata dein cadrul Parcului Bordei.

Concret, este vorba de Certificatul de Urbanism nr. 214/08.03.2017, pentru terenul in suprafata de 1605,80 mp pentru Strada Turgheniev, nr. 11-15, si Certificatul de Urbanism nr. 213/08.03.2017, pentru terenul in suprafata de 3018,51 mp din strada M. Eliade, nr. 1B.

Reamintim ca, prin HCGMB nr 5/17.01.2008, s-a aprobat schimbul de proprietati intre terenul Municipalitatii (Satul Francez) si terenul sotilor Costanda (Parcul Bordei), o diferenta de aprox. 4600 mp ramanand in proprietatea sotilor Costanda in zona Bordei. Facem precizarea ca cele doua certificate de urbanism au fost solicitate strict pentru aceasta suprafata de teren.

In baza acestui schimb, sotii Costanda au renuntat sa execute silit Municipiul Bucuresti si a fost incheiat Contractul de Schimb cu Sulta pentru mentinerea si dezvoltarea zonelor verzi ale Capitalei.
Ulterior, prin legea nr. 170/10.10.2008, „se declara de utilitate publica toate terenurile in suprafata de 33.829,52 mp si constructiile proprietate privata, situate in Municipiul Bucuresti(…)care fac parte din zona cunoscuta sub numele de Parcul Bordei, indiferent de incadrarea urbanistica actuala a acestora.

Potrivit aceleiasi legi, „Statul roman, prin Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, care este expropriator, va indeplini toate formalitatile in vederea exproprierii terenului”. De asemenea, transferul terenului din proprietatea privata in proprietatea publica a statului si in administrarea expropriatorului opereaza de drept la data platii despagubirilor pentru expropriere stabilite.

Intrucat din documentele necesare emiterii actelor administrative in cauza rezulta ca proprietarii actuali ai celor doua parcele din Parcul Bordei sunt sotii Costanda, acestia au dreptul de a solicita, respectiv primi aceste acte administrative cu caracter informativ.

blank