Actualitate

Prima eliberare conditionata in dosarul Mitrea

 Au inceput eliberarie conditionate pe banda rulanta, asa ca, dupa George Copos si Gigi Becali, a fost decisa si prima eliberare condiționata în Dosarul Mitrea! Este vorba despre celebra Irina Jianu, cea care a fost deja eliberata condiţionat. Parchetul nu a mai făcut contestaţie la cererea de eliberare.
Informaţia a fost confirmata de avocatul Irinei Jianu, cea care deja a a efectuat mai mult de o treime din cele 5 luni la care fusese condamnată în dosarul „Mitrea”, respectiv două luni şi o săptămână.
 
irina Jianu,
 
Irina Jianu a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mita, în dosarul privind lucrările de renovare facute la casa mamei fostului deputat Miron Mitrea.
 
blank