Showbiz, Stiri

Prezentatorul emisiunii „La Măruţă” nu se teme de Teo

Cătălin Măruţă, despre căsnicia lui cu Andra: „Ne certăm, dar ne împăcăm în câteva minute”

Cătălin Măruţă nu se mai satură să o iubească pe Andra, despre care spune că o iubeşte ca în prima zi, deşi sunt căsătoriţi de cinci ani.

andra-si-marutaCătălin (35 ani) şi Andra (26 ani) îşi menţin iubirea pentru că între ei este o foarte bună comunicare, spune capul familiei.

“Vorbim mult, nu avem secrete unul faţă de celălalt, ştim şi să râdem, şi să vorbim serios, când e cazul. Iar când ne certăm, ne împăcăm în câteva minute, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu suntem ranchiunoşi, nu avem orgolii copilăreşti”, spune Măruţă.

Ce-i place cel mai mult la soţia lui? “Andra ştie să fie şi copil, şi femeie, în acelaşi timp. Şi soţie, şi mamă, şi cântăreaţă, şi prietenă. Îmi place naturaleţea ei, îi admir spiritul pozitiv, are umor şi conversaţiile cu ea sunt foarte tonice”.

maruta-andra_01_9b30f1e855Dar Cătălin nu numai acasă se simte foarte bine, ci şi la… muncă. El recunoaşte, fără falsă modestie, că ştie să depăşească situaţiile neplăcute: “Ştiu să port un dialog cu o vedetă în aşa fel încât să nu plictisească pe nimeni”. Cătălin nu se sperie că Teo Trandafir va avea o emisiune la Kanal D pe acelaşi segment orar cu el, aproape la fel ca şi Simona Gherghe, cu “Acces direct” (Antena 1): “Dacă alţi concurenţi văd asta ca pe o bătălie, e strict problema lor. Ceea ce fac nu e o armă îndreptată spre concurenţă”, a răspuns el, cu înţelepciune.

Victor Slav şi Bianca Drăguşanu vor fi prezenţi azi pe celebra canapea Happylica, pentru a face primele dezvăluiri despre nunta care va avea loc luna aceasta. Tot azi, câţiva acrobaţi ai celebrului Cirque du Soleil vor susţine un număr uluitor. Nu va lipsi nici nea Marin, care va trebui să se ferească de răzbunarea vedetelor supuse de el la cele mai grele chinuri în show-ul “Serviţi, vă rog!”.

blank