Prezentatoare TV din Afganistan
Featured, International

Prezentatoare TV din Afganistan, scoasă din emisie de talibani

O prezentatoare a televiziunii afgane a povestit că i s-a interzis să lucreze pentru canalul său în această săptămână, după preluarea puterii de către talibani în ţara sa. Jurnalista a făcut apel la ajutor într-un video postat online, relatează AFP.

„Cei care mă ascultă, dacă lumea mă aude, vă rog să ne ajutaţi pentru că vieţile noastre sunt în pericol”, o prezentatoare la televiziunea publică RTA. a declarat în această înregistrare video Shabnam Dawran.

După ce au preluat puterea duminică, la finalul unei campanii militare de doar zece zile, talibanii au afirmat că vor respecta drepturile femeilor şi că acestea vor fi autorizate să primească o educaţie şi să muncească, respectiv că media vor fi independente şi libere.

Un alt responsabil taliban a transpus vorbele în fapte şi chiar s-a aşezat alături de o femeie jurnalistă pentru un interviu faţă în faţă.

Însă jurnalista a afirmat că ea nu a primit permisiunea de a munci în această săptămână, spre deosebire de colegii ei bărbaţi.

„Nu am renunţat după schimbarea de sistem şi am mers la birou, dar din nefericire nu m-au lăsat să intru, chiar dacă mi-am arătat legitimaţia”, a mai spus ea în înregistrare.

„Angajaţii bărbaţi cu legitimaţii au primit permisiunea să intre în birou, dar mie mi s-a spus că nu pot să continui să-mi fac treaba, pentru că sistemul s-a schimbat”, a adăugat ea.

Comunitatea internaţională şi numeroşi afgani rămân extrem de sceptici în faţa promisiunilor talibanilor.

Afganii, în special femeile şi minorităţile religioase, păstrează amintirea regimului fundamentalist brutal pe care aceştia l-au instaurat atunci când s-au aflat la putere, între 1996 şi 2001.

Ei au impus atunci o versiune ultra-rigoristă a legii islamice. Femeile nu puteau nici să lucreze, nici să studieze, iar hoţii şi criminalii riscau pedepse teribile.

Printre persoanele care au redistribuit înregistrarea se află şi Miraqa Popal, redactoarea şefă a canalului de informaţii afgan Tolo News.

„Talibanii nu i-au permis fostei mele colege (…) Shabnam Dawran să înceapă să lucreze astăzi”, a scris ea într-un tweet redistribuit de mii de ori.

În ajun, Miraqa Popal a publicat pe contul său de Twitter o fotografie cu o prezentatoare a Tolo News, cu legenda: „Ne-am reluat transmisiunile cu prezentatoare astăzi”.

blank