Preşedintele UDMR
Featured, Politic

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunora considerat că moțiunea este un război PSD-PNL

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni,la un post Tv, că parlamentarii uniunii nu vor vota moțiunea, întrucât este o luptă de putere între PSD și PNL.

Am înțeles de la PSD că au majoritate fără noi, asta înseamnă că există și cvorum. Dacă ai majoritate, ai și cvorum a declarat preşedintele UDMR

În ce privește moțiunea, e lupta pentru putere între PSD și PNL.

Din aprilie până săptămâna trecută, în foarte multe situații, PNL și PSD sunt foarte apropiați. Merg împreună, mai ales când, ca să citez un contemporan, vine cineva cu cretinismul furatul Ardealului sau alte cretinisme, atunci ei sunt foarte rapizi. Merg înainte, se aruncă la vot, fac majorități.

Azi trebuie să lăsăm să se descurce ei cu această moțiune.

Într-un mod extrem de viclean, fiecare încearcă să ne atragă în acest război.

Când vom ajunge la vot vom spune prezent, dar nu vom vota, așa cum am mai făcut de câteva ori.

Nu am numărat absenții de la UDMR, dar cred că 30 vor fi în momentul votului, vor spune prezent și că nu votează.

Am vorbit cu toată lumea, și cu premierul, și cu Marcel Ciolacu, și cu Dan Barna, la telefon vineri sau joi.

Vorbesc de fiecare dată cu fiecare lider care mă solicită sau îi caut eu pe ei.

Toată lumea știe cum ne vom comporta în momentul votului.

În discursul meu voi aduce critici la adresa guvernului și la adresa celui care girează acest guvern. Acest guvern e al președintelui, așa spune el, așa știe toată lumea, e guvernul președintelui Iohannis.

Ei nu au vrut să guverneze, au vrut doar să meargă și să organizeze alegeri anticipate, nu au avut program de guvernare, atunci totul este o improvizație.

Dacă pică Guvernul, ei au o șansă uriașă de a se reinventa și se vor victimiza. E greu să dăm noi această șansă celor de la guvernare, de aceea nu vom participa la vot”, a declarat Kelemen Hunor.

blank