Actualitate, Featured

Preşedintele Klaus Iohannis, întalnire cu femeile liberale

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, duminică, la Gala ”Femeile liberale premiază excelenţa”, care are loc la sala Thalia din Sibiu. Evenimentul va fi moderat de Lucian Mîndruţă.

Organizaţia Femeilor Liberale România şi PNL Sibiu organizează, duminică, Gala ”Femeile liberale premiază excelenţa”, la eveniment urmând a fi prezenţi preşedintele Klaus Iohannis, premierul desemnat, Ludovic Orban şi Doris Pack, preşedinte al Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European.

”În cadrul ceremoniei vor fi premiate femei care prin muncă, pasiune, determinare, prin viziune şi perseverenţă, prin talent, dăruire şi compasiune, s-au afirmat în domeniile lor de activitate. Din postura de profesionist, prin poveştile lor de succes, ele oferă celorlalţi certitudinea unui viitor în care Performanţa să devină Normalitate”, a transmis PNL Sibiu.

Evenimentul va fi moderat de jurnalistul Lucian Mîndruţă şi va avea loc, de la ora 16.00, la Sala Thalia din Sibiu.