Featured, Politic

Președintele Iohannis va discuta vineri cu Ludovic Orban despre alegerile anticipate: „Își dorește acest lucru, așa cum îmi doresc și eu”

Președintele Klaus Iohannis spune că va discuta mâine cu premierul Ludovic Orban despre posibilitatea declanșării alegerilor anticipate. El spune că este mulțumit de activitatea premierului.

Întrebat la o conferință de presă, la Cotroceni, dacă i-ar cere demisia lui Ludovic Orban, în vederea declanșării alegerilor anticipate, dacă PSD nu depune moțiune de cenzură, Iohannis a spus: „Asta nu am discutat. E nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă și după aceea e nevoie de două încercări nereușite pentru formarea unui nou Guvern. Tehnic și demisia e o metodă prin care se poate inițializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta și cu premierul și cu alții. Chiar mâine voi avea o discuție cu premierul Ludovic Orban aici. Orban își dorește alegeri anticipate, așa cum îmi doresc și eu”.

Întrebat dacă i-ar putea oferi garanții premierului Orban că tot el ar fi numit premier, după alegerile anticipate, Klaus Iohannis a răspuns: „O întrebare ciudată. Pot să vă spun că sunt foarte mulțumit de felul în care Ludovic Orban își face treaba ca premier. În continuare eu cred căpremierul Orban este cea mai bună soluție de premier, fie premier plin, fie interimar. Nu cunosc că ar exista o astfel de discuție și nu cred că ar avea sens o astfel de preocupare. Sunt foarte mulțumit și îmi doresc să continue ca premier Orban”.

 

blank