Actualitate, Featured

Președintele COSR își dă demisia

Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a anunțat că își va depune mandatul după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

”În calitate de președinte al COSR, voi face ceea ce am anunțat încă de la începutul anului, îmi voi depune mandatul Adunării Generale pentru ca analiza activității să nu fie blocată de niciun considerent ierarhic. Același lucru îl voi cere vicepreședinților COSR și tuturor membrilor Comitetului Executiv”, afirmă Petrache.

Alin Petrache a venit de urgență în țară, ”pentru o urgență medicală a unuia dintre copii” și a precizat că după Jocurile Olimpice se va face o analiza în cadrul Adunării Generale a COSR în legătură cu ”toată activitatea de pregătire a sportivilor, rezultatele obținute de fiecare federație, de fiecare sportiv și responsabilitatea ce revine fiecăruia, inclusiv factorilor de conducere, atât din cadrul COSR, cât și al federațiilor și cluburilor sportive. Toată această analiza și măsurile ce vor fi decise vor fi prezentate transparent, deschis, opiniei publice prin intermediul media”.

Totodată, președintele COSR a mulțumit ”tuturor sportivilor români aflați în întrecerea olimpică, este un fapt meritoriu că s-au calificat îndeplinind baremele olimpice. O mențiune pentru toți cei care și-au onorat participarea cu rezultate meritorii și recunoștința noastră pentru cei care au urcat pe podiumul olimpic. De asemenea, un gând bun, de mulțumire pentru toți membrii staff-urilor tehnice, antrenori, medici, analiști, kinetoterapeuți. Victoriile sunt doar ale lor, ale sportivilor și ale celor care i-au pregătit”.

blank