Premierul spune că măsura carantinarii
Featured, Ultima Ora

Premierul spune că măsura carantinarii dă rezultate și că în București nu este necesară

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că măsura carantinării localităţilor unde creşterea numărului de cazuri de COVID-19 este mare dă rezultate.

Premierul a precizat că sunt aproape 50 de localităţi în carantină, însă în Bucureşti nu este nevoie de impunerea acestei măsuri pentru oprirea creşterii.

“Avem la dispoziţie instrumente precum carantinarea şi aţi văzut că am luat decizia de carantinare peste tot unde am considerat şi unde, pe baza evaluărilor DSP, s-a solicitat carantina. Avem la Baia Mare, la Zalău, Sibiu, Alba Iulia, Sebeş, Cugir, avem inclusiv capitale reşedinţe de judeţ carantinate. La Bistriţa am înţeles că se va derula procedura de carantină. Avem aproape 50 de localităţi care sunt în carantină”, a afirmat Orban.

Premierul a mai menţionat că, din analiza datelor din Sălaj, carantinarea a dat rezultate.

“Am făcut analiza pe cele trei localităţi urbane din Sălaj pentru care s-a decis intrarea în carantină pe data de 5 noiembrie. Toate cele trei localităţi, după aproximativ şapte zile, au început să înregistreze reducerea numărului de cazuri, deci un trend descendent. Deci măsura de carantinare este o măsură care dă rezultate”, a apreciat Orban.

El a spus că datele de la Cluj şi Timişoara arată că în aceste zone este “un platou şi nu a existat o creştere semnificativă” a cazurilor, fiind posibil ca măsurile luate pe plan local şi naţional să dea rezultate, fără să fie nevoie de carantină.

De asemenea, întrebat în legătură cu situaţia din Bucureşti, Orban a declarat că în Capitală este o rată a infectării de 5,6 la mie, fiind un ritm de creştere “liniar” şi este posibil să fie oprită creşterea numărului de cazuri, fără dispunerea măsurii carantinării.


blank