Featured, Politic

Premierul Ludovic Orban se consultă cu partidele, cu privire la locale, deși AEP a recomandat amânarea acestora

Premierul Ludovic Orban spune că va chema partidele parlamentare la consultări, pentru a discuta despre alegerile locale, după ce Autoritatea Electorală Permanentă a cerut amânarea acestora.

„Voi chema partidele parlamentare la consultări și împreună vom analiza situația și vom lua soluția legală”, a spus Ludovic Orban în timpul unei conferințe de presă.

Autoritatea Electorală Permanentă a trimis președintelui Klaus Iohannis, premierului Orban și conducerii Parlamentului o scrisoare în care spune că în actuala situație de pandemie de coronavirus organizarea la termen a alegerilor electorale, propusă pentru 28 iunie, a devenit „cvasi-imposibilă”, potrivit HotNews. Șeful AEP, Constantin Mitulețu-Buică, a precizat că a trimis autorităților și un proiect de lege prin care propune prelungirea mandatelor actualilor aleși locali.

Orban spunea, la începutul lunii martie, că cea mai probabilă dată pentru alegerile locale este 28 iunie.