Premierul Ludovic Orban tună și fulgeră după votul din Parlament: 'După părerea mea este un conflict de interese. Analizăm temeiul atacării la CCR'
Actualitate, Featured

Premierul Ludovic Orban, îngrijorat de bombardamentul cu știri false

Premierul Ludovic Orban acuză că ne confruntăm cu un bombardament de informații false, care neagă existența virusului și promovează teoriile conspirației. În ciuda acestor „campanii ciudate”, premierul atrage atenția asupra necesității respectării regulilor de distanțare, de protecție și de igienă. În ceea ce privește implementarea unor noi măsuri restrictive, Orban spune că autoritățile nu-și doresc din nou o astfel de situație.

Premierul Ludovic Orban susține că cea mai simplă modalitate de a ajuta la scăderea numărului de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 este să-i convingem pe oameni să respecte măsurile de sigurnață.

Orban: Soluția cea mai simplă este să îi convingem pe români să respecte regulile
„Este o situație care ne îngrijorează și analizând creșterea numărului de cazuri, am dispus o serie de măsuri. Soluția cea mai simplă este să îi convingem pe români să respecte regulile, să îi convingem pe toți actorii instituționali, indiferent că sunt din zona publică sau privată, care au responsabilități în aplicarea legislației, în implementarea regulilor, să respecte aceste reguli, purtatul măștii, păstrarea distanței fizice de protecție sanitară, care este de 1,5 metri. Chiar și afară, când ne apropiem unul de celălalt, dacă particulele de lichid care ies sunt inspirate, se poate transmite virusul. E mult mai simplu să respecți aceste minime reguli decât să te îmbolnăvești, iar atunci când te îmbolnăvești nu e vorba numai de tine, că nu trăim singuri în societate. Când te îmbolnăvești, îi pui în pericol pe cei care îi iubești, pe cei apropiați, în primul rând familia, părinții, soția, copiii, prietenii, rudele, colegii”, a declarat Orban la b1.

Orban: Avem nevoie de fiecare român să aibă un comportament corect, responsabil
Premierul Ludovic Orban face apel la responsabilitatea cetășenilor.

„Guvernul, cu toate autoritățile de control pe care le are, cu Poliție, cu Jandarmerie, Inspecția Muncii, Autoritatea Sanitar Veterinară, Autoritatea de Protecția Consumatorului și toate celelalte entități care sunt implicate în respectarea acestor reguli, nu poate să controleze tot ce se întâmplă în fiecare terasă, în fiecare magazin. Sigur că suntem pe teren, avem mobilizare maximă, cred că s-a văzut clar că este o mobilizare fără precedent, care a fost făcută pentru a asigura respectarea acestor reguli. Pe de altă parte, avem nevoie de fiecare român să aibă un comportament corect, responsabil”, a declarat Orban.

Orban: Din păcate, ne confruntăm cu o campanie foarte ciudată
Orban susține că există anumite mesaje negaționiste transmise atât în România, cât și în alte state europene.

„Din păcate, ne confruntăm cu o campanie foarte ciudată. Este un adevărat bombardament de informații false. Negaționiștii, cei care neagă existența virusului, cei care sunt promotorii teoriei conspirației. O mulțime de lansatoare de astfel de mesaje pur și simplu transmit foarte intens și foarte bine gândit acest set de mesaje, care instigă lumea să nu respectă niște reguli care sunt respectate în mod firesc”, a declarat prim-ministrul.

Multe tipuri de lansatoare. Credeți că s-a născut mitingul din Piața Victoriei din senin? A fost pregătit, sunt niște pagini, site-uri de pe care s-a făcut mobilizarea la miting. Eu, sincer, nici nu înțeleg de ce au protestat, că nu vor să poarte mască? Păi, purtatul măștii este principala formă de apărare împotriva virusului. (…) Sunt anumite tipuri de mesaje. Sunt anumite tipuri de mesaje și e interesant că nu există numai la noi. Ele sunt lansate și în alte societăți europene și parcă nu poate fi o coincidență să aibă cam același conținut. Sigur, în limba română lansate și lansate în general de niște personaje care au istorii interesante. Singurul mesaj pe care îl transmit este să nu se ia după astfel de mesaje. E interesant că unele sunt clipuri, clipuri care instigă la refuzul de a purta mască, care arată clar că au fost filmate, că s-au cheltuit bani ca să se filmeze astfel de clipuri, în care se pompează în sponsorizare, care nu se rostogolesc simplu. Ca să nu mai zic că există și anumiți vectori de mesaj, inclusiv în media, care pur și simplu susțin acest mesaj aberant. Parcă obiectivul acestui mesaj este să se genereze un număr cât mai mare de îmbolnăviri și să existe o pierdere a încrederii cetățenilor în autorități. Îmi pare rău, cred că defapt urmăresc niște obiective perverse, nu obiectivul în sine”, a declarat premierul.

Orban: Obiectivul nostru este să nu mai luăm nicio măsură de restricție
Premierul a precizat că Guvernul nu mai vrea introducerea a niciunei alte restricții care să afecteze economia:

„Eu spun că nu dorim să ajungem aici. Obiectivul nostru este să nu mai luăm nicio măsură de restricție și să și putem continua măsurile de relaxare, care nu au rămas foarte multe. Să știți că alte țări nu au avut strategia de ridicare a restricțiilor, de relaxare așa cum am gândit-o noi, etapizată, din 15 în 15 zile, luate în ordinea activităților care, pe baza evaluărilor de risc epidemiologic, prezentau cel mai mic risc epidemiologic. Noi am avut o gândire foarte bine pusă la punct. În alte țări nu s-a procedat în felul acesta”, a declarat Orban.


blank