Featured, Ultima Ora

Premierul Ludovic Orban i-a așteptat la aeroport pe medicii români întorși din Italia

Cinsprezece medici și asistenți români care au fost detașați în Italia timp de două săptămâni și trei zile pentru a se lupta cu pandemia COVID-19 s-au întors sâmbătă în România. Premierul Ludovic Orban i-a așteaptat la aeroport.

„Le transmit respectul meu, le mulțumesc că au trasmis o imagine frumoasă nu doar în Italia, ci în lume, îi felicit pentru ceea ce au făcut în Italia în această bătălie cu coronavirusul și le urez succes în carieră”, a declarat Ludovic Orban. Premierul i-a mulțumit și Papei Francisc pentru donația de ventilatoare pentru spitalul din Suceava.

O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene a decolat sâmbătă, la ora 9.00, de la Baza 90 Aeriană Otopeni, cu destinaţia Milano pentru transportul în Italia a 90 mii de măşti de protecţie tip FFP 2. La întoarcere, în jurul orei 16.15, aeronava i-a adus în ţară echipa de medici şi asistenţi aflaţi în Italia.

Materialele transportate sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, achiziţionate de către ţara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane de euro semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeană prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene– DGECHO.

La întoarcere, aeronava a adus în ţară echipa de medici şi asistenţi care a participat în Italia, în perioada 07 – 24 aprilie, la misiunile destinate salvării persoanelor afectate de noul tip de coronavirus, alături de personalul medical italian.

Echipa de medici şi asistenţi români a fost însoţită în această misiune de un reprezentant al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de ofiţer de legătură, având misiunea de a facilita, împreună cu autorităţile din peninsulă, integrarea echipei româneşti în sistemul medical italian.

 

blank