Featured

Premierul Ludovic Orban a declarat la Suceava alegeri locale pe 27 septembrie

Ludovic Orban a declarat că Guvernul va adopta săptămâna viitoare proiectul de lege prin care propune ca alegerile locale să se desfășoare pe data de 27 septembrie, respectiv cu trei zile înaintea expirării mandatelor aleșilor.

„Propunerea noastră pentru data alegerilor va fi 27 septembrie. După promulgarea legii de prelungire a mandatelor (aleşilor locali – n.r.), adoptată de Parlament, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare vom adopta proiectul de lege prin care vom propune data alegerilor – 27 septembrie – şi, evident, o serie de alte măsuri, dintre care unele măsuri sunt legate şi de o protecţie a persoanelor implicate în procesul electoral”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută, sâmbătă, la Suceava.

„Am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ”

Premierul Ludovic Orban şi-a exprimat convingerea că, până la data propusă, 27 septembrie, contextul epidemiologic va fi favorabil organizării scrutinului.

„Obiectivul nostru este să reducem nivelul de răspândire. (…) Eu cred că soluția ca românii să respecte regulile, în condițiile date. Nu-mi doresc să mai impunem nicio restricție, dorința mea e ca viața să revină la normal, să nu mai afectăm nicio activitate economică, socială, culturală sau de altă natută. Lucrul ăsta va fi posibil doar dacă, în condițiile unei vieți cât mai aproape de normal, oamenii vor respecta regulile, se vor păzi, pe sine și pe cei din jur. La nivelul actual de răspândire, cu siguranţă, da (se vor organiza alegeri – n.r.). Dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ”, a precizat premierul.

Declarațiile premierului vin după ce Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat, vineri, că a elaborat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, la aceeași dată, respectiv 27 septembrie. Potrivit AEP, pentru a respecta prevederile, proiectul de lege ar trebui să intre în vigoare cel târziu la data de 29 iulie.

Camera Deputaților a aprobat, luni, 15 iunie, proiectul de lege care prevede prelungirea mandatelor aleșilor locali, de la 21 iunie, data la care expirau, până la data de 1 noiembrie, proiect care a fost promulgat pe 17 iunie de președintele Klaus Iohannis.

Legea a fost adoptată după ce CCR a decis că prelungirea mandatelor autorităților locale prin ordonanță de urgență, și nu e către Parlament, este neconstituțională.

 

blank